Cimitirul comun din orașul Covasna a rămas fără spații libere pentru înhumare, iar situația este similară în toate celelalte cimitire din localitate, existând riscul ca în scurt timp să nu mai poată fi puse la dispoziția cetățenilor locuri de veci.

Pentru a evita o astfel de situație, Primăria Covasna a demarat procedurile pentru extinderea cimitirului orășenesc, urmând ca zilele acestea să fie semnat și contractul de vânzare-cumpărare a unor terenuri aflate în vecinătatea cimitirului comun, (str. Mikszath Kalman și str. Ștefan cel Mare nr.43) în suprafață totală de 2.718 mp, unde urmează să fie amenajate locuri noi de veci.

Conform unei Hotărâri a Consiliului Local Covasna din luna iulie a acestui an, prețul de cumpărare a imobilului-teren nu poate depăși valoarea rezultată în raportul de evaluare, de cel mult 49.283 euro, fără TVA, pentru suprafața totală achiziționată.

„În oraşul Covasna funcţionează un cimitir comunal, limitrof cu un cimitir confesional în centrul oraşului, respectiv cimitire confesionale în Voineşti. Din păcate şi acelea sunt supraîncărcate, iar în partea de jos, în cimitirul comunal, locurile de veci s-au umplut. Practic imediat nu mai avem locuri de veci pe care să le punem la dispoziţia solicitanţilor. Din păcate, oamenii auzind de această situaţie vin la Primărie ca să-şi rezolve problema, astfel încât se depun şi mai multe cereri şi nu putem face faţă. Din acest motiv am comandat nişte expertize de evaluare a unor suprafeţe de teren aflate în imediata vecinătate a cimitirului comunal actual, iar Consiliul Local a aprobat preţul de cumpărare a acestor suprafeţe, urmând ca ori în această săptămână, ori săptămâna viitoare să semnăm contractul de vânzare-cumpărare a acestor suprafeţe pe care să amenajăm parcele, alei, să facem un regulament, și pentru a le pune la dispoziţia cetăţenilor”, a explicat primarul orașului Covasna, Gyerő József.

Locurile de veci vor fi împărțite pe confesiuni

Potrivit edilului, Primăria analizează posibilitatea amenajării noilor locuri de veci astfel încât acestea să fie separate pe confesiuni, existând deja solicitări din partea locuitorilor orașului în acest sens.

„Există solicitări ca acest teren să fie compartimentat şi pe confesiuni, astfel încât să nu fie amestecaţi, de exemplu, ortodocşi şi catolici, reformaţi și unitarieni. Din punctul acesta de vedere Covasna este într-o situaţie specială. Din punct de vedere etnic avem o comunitate împărţită: o treime români, două treimi maghiari iar confesional sunt foarte mulţi şi diverşi, astfel încât trebuie să fim atenţi la toate”, a explicat primarul.

În vara acestui an, administrația locală a aprobat și încheierea unui contract de comodat cu Parohia Romano-Catolică pentru preluarea în folosință gratuită a casei mortuare din incinta cimitirului public și confesional aflat în str. Ștefan cel Mare, unde a fost amplasat un dulap frigorific pentru două sicrie, achiziționat cu bani de la bugetul local.

„Anul acesta am conştientizat că pe perioada verii şi a zilelor călduroase avem o problemă. Aveam capela dar nu aveam frigidere mortuare amplasate. Sunt necesare, astfel încât anul acesta am cumpărat din banii Primăriei un frigider mortuar de două locuri şi l-am amplasat în clădirea mortuară din cimitirul comunal. Urmează să mai achiziţionăm, pentru că există această solicitare şi din partea comunităţii ortodoxe din Voineşti, și vom amplasa şi în clădirea mortuară din Chiuruş. Urmează să mai facem aceste investiţii astfel încât să asigurăm condiţii decente”, a mai explicat edilul.

Articolul precedentScreening gratuit pentru cancerul de prostată, la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe
Articolul următorArtistul francez Boris Dymny, la Sfântu Gheorghe cu Play!Mobile