Niciuna dintre persoanele întoarse recent din Italia, și care se află izolate la domiciliu, nu prezintă simptome de infectare cu virusul COVID-19, spune prefectul județului Covasna, Iulian Constantin Todor.
Acesta a dat asigurări marți că situația este sub control, iar măsura izolării persoanelor a fost una preventivă, ca urmare a procedurii stabilite de autoritățile centrale.
„La această oră, în județul Covasna, sunt 3 persoane suspecte ca fiind purtătoare. Au venit din Italia, este vorba despre doi adulți și un copil care au plecat în data de 18 februarie din zona Lombardia, și s-au deplasat în Milano, iar în data de 20 februarie au aterizat în Otopeni și s-au prezentat la rudele lor din Întorsura Buzăului, unde au fost izolați. Au fost verificați de o chipă a DSP Covasna, nu prezintă niciun fel de semn că ar putea fi purtători ai coronavirusului. Au rămas izolați la domiciliu, doreau să părăsească țara astăzi. Am cerut confirmarea de la Ministerul Sănătății dacă este ok, iar ei, legal, pot pleca. Au declarat că nu pleacă și vor rămâne pe toată durata celor 14 zile la domiciuliul rudelor lor. Din declarația lor rezultă că nu se vor întoarce în acele zone în care există carantină”, a precizat prefectul Iulian Constantin Todor.
În privința bărbatului care a fost dus luni cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe având stare febrilă, prefectul a precizat că primele testele nu au confirmat prezența virusului, însă bărbatul rămâne izolat la secția Boli infecțioase a spitalului până la sosirea rezultatelor probelor trimise de medici la Institutul „Matei Balș” din Capitală.
„În Sfântu Gheorghe mai avem un caz, o presupunere, dar fără să prezinte simptome, un cetățean care s-a întors împreună cu familia din Italia, cu autoturismul propriu (…) A făcut un apel pe 112 spunând că are febră, iar în aceste condiții a fost preluat de echipajul SMURD. Inițial s-a stabilit că va fi transportat la Institutul Matei Balș la București pentru carantină dar s-a dovedit a fi o falsă ipoteză. La testele pe care le-au făcut la UPU nu a fost confirmat ca purtător al virusului. I s-au recoltat probe, au fost trimise la Institut, iar persoana a fost internată la secția Boli infecțioase a spitalului și izolată. Va rămâne internat până la sosirea rezultatelor de la Institutul Matei Balș”, a explicat prefectul.
Acesta a precizat că, la ora actuală, la nivelul județului Covasna nu se cunosc alte cazuri, însă autoritățile locale sunt pregătite „pentru orice situație care ar putea apărea”.
„Vreau să înștiințăm populația că nu există în România niciun caz de infecție cu coronavirus. Prin măsurile stabilite de DSU și Ministerul Sănătății, Ministerul de Interne, s-au stabilit acele criterii și măsuri efective de aplicat (…) Orice infecție respiratorie sau gripă, sub presiunea creată în ultimele zile, se presupune că ar fi coronavirus, și toată lumea este alarmată, toată lumea este disperată. Ar trebui să punctăm și să reținem că nu sunt probleme, toată situația este sub control! Am avut aseară o videoconferință cu Comitetul Națioanal pentru Situații de Urgență și cu Direcția de Sănătate Publică, Ministerul Sănătății, ministrul de Interne, cu cel al Transporturilor și cel al Tineretului, s-au stabilit (…) clar modalitățile și căile de acțiune pentru controlul acestui virus, care este posibil ca la un moment dat să afecteze și țara noastră, mai ales datorită faptului că avem un număr însemnat de cetățeni care își desfășoară activitățile în zona Italiei, în cele 11 localități care se află sub carantină în provinciile Lombardia și Veneto”, a mai spus prefectul.