Saci plini cu deșeuri menajere, scutece, absorbante, ambalaje, jucării stricate și alte resturi au fost descoperiți aruncați într-o pădure din localitatea Brădet, de o covăsneancă aflată în timpul unei plimbări.

Tânăra din Întorsura Buzăului a fotografiat depozitul ilegal, după care s-a apucat să adune gunoaiele aruncate de persoane rămase încă necunoscute.

Într-o postare pe Facebook, tânăra spune că nu poate spune cu siguranță dacă responsaibii sunt localnici, însă printre gunoaie a găsit un bon de cumpărături din luna martie, de la un magazin alimentar din Sfântu Gheorghe. Cu toate acestea, e convinsă că cei care au aruncat deșeurile în pădure nu au contract cu firmele de salubritate din județ.

„Am ieșit duminică la o plimbare în natură, totul a fost minunat până când, la un moment dat, în calea mea apare acest peisaj mirifc. E absolut „minunat” să ai parte de astfel de peisaje: gunoi menajer care include scutece de copii, absorbante, diverse ambalaje, resturi alimentare etc.(…) Sunt convinsă că persoanele care s-au gândit să-și depoziteze resturile în pădure, crezând că nu le observă nimeni, nu au contract cu firma de salubritate. Nu știu dacă acestea sunt din zonă sau din altă parte, am căutat prin resturi (cel mai scârbos lucru posibil) în speranța că o să găsesc ceva indicii, însa tot ce am găsit a fost un bon de cumpărături din data de 13.03.2020 la un magazin Profi din Sfîntu Gheorghe (…) Concluzia mea este că nu ne mai facem bine. Este plăcut să nu rămâi indiferent în astfel de cazuri, dar credeți-mă, să strângi rahatul altcuiva este de-a dreptul SCÂRBOS. Nu doresc să jignesc pe nimeni cu această postare, îmi doresc doar să fim mai civilizați și să ne pese de ceea ce se întamplă în jurul nostru”, scrie tânăra pe Facebook.

Aceasta spune că și-ar dori ca reprezentanții Primăriei Întorsura Buzăului să nu rămână indiferenți și să ia măsuri.

Am vrut să aflăm punctul de vedere al Primăriei Întorsura Buzăului de care aparține localitatea Brădet, astfel că l-am contactat pe viceprimarul localității, Ștefan Platon. Acesta spune că nu știa despre această situație, deși chiar recent au fost făcute acțiuni de igienizare, și îi îndeamnă pe cei care descoperă astfel de depozite să se adreseze Primăriei, pentru a putea fi luate măsuri.

„Ar fi bine ca cei care găsesc astfel de depozite și postează pe internet să vină să ne spună și nouă despre ce este vorba (…) Ideea este că suntem aici, ne pot spune pentru că sunt foarte multe lucruri despre care nu știm. Despre acest depozit nu știam, sincer. Cetățenii încă nu au ajuns la gradul de civilizație în care să ducă gunoiul. Fără contract sunt persoane, dar au taxe impuse de către Primărie, deci când vin să plătească li se iau bani și pentru gunoaie, nu există persoană care să nu suporte o cheltuială pentru ridicarea gunoiului, dar faptul că e mai simplu să arunce pe malul apei sau într-o groapă ține de cei 7 ani de acasă… Chiar ieri (marți – n.r) am avut o acțiune cu cei de la Venitul Minim Garantat, așa cum a fost vremea de afară, și am trecut toate malurile apelor, avem un băiat de la Mediu care se ocupă și am adunat cu saci, cu mănuși, PET-uri, mizerii, tot ce a fost, dar de treaba asta nu știam”, ne-a spus viceprimarul localității.

În luna martie scriam despre o situație similară la Întorsura Buzăului. Atunci, într-un șanț de pe strada Tunelului, un localnic a descoperit o groapă de gunoi ilegală, și a făcut publice imaginile într-o postare pe Facebook.

După ce am luat legătura cu reprezentanții Gărzii de Mediu Covasna, o echipă a mers în control pentru a verifica exact care e situația, doar că, ajunși la fața locului, comisarii de Mediu n-au mai găsit mare lucru.

Comisarul-şef Lucian Cândea ne-a explicat la vremea respective că, întrucât zona a fost curățată, nu vor fi aplicate sancțiuni.

Potrivit legii, persoanele fizice care aruncă deșeuri la voia întâmplării riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 lei, iar în cazul celor juridice, amenzile pornesc de la 20.000 lei și pot ajunge până la 40.000 lei.

ImagineImagineImagine

Articolul precedentManagerul SJU Sfântu Gheorghe: „Nota 10 este întotdeauna a profesorului. Spitalului îi dau 7,80”
Articolul următorBine de ştiut! Cele mai frecvente 10 accidente casnice, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântu Gheorghe