Lucrările de reabilitare a DJ 121 Valea Mare – Întorsura Buzăului, care au început în vara anului trecut, au fost blocate din cauza majorării cheltuielilor, spune preşedintele Consiliului Judeţean Covasna.
Acesta a precizat că problemele au apărut după emiterea Ordonanţei 114, care prevede majorarea salariului minim în construcţii, dar şi din cauza creşterii preţurilor materialelor de construcţii.
„Concret ce s-a întâmplat acolo: anul trecut Guvernul a dat o Ordonanţă, 114, prin care s-a ridicat salariul minim în construcţii la 3.000 de lei brut. Asta înseamnă că acele contracte care au fost încheiate înainte de a da această ordonanţă nu mai sunt valabile. Am ajuns la reajustarea preţului la contracte, dar între timp s-a modificat de trei ori în următoarele două-trei luni acea ordonanţă şi am ajuns că nu se mai poate ajusta în totalitate preţul contractului, ci numai manopera se poate ajusta. Însă nu s-au gândit sau nu au vrut să se gândească şi la preţul materialelor.
Deci, preţul materialelor nu se poate ajusta şi vă dau un singur exemplu: în ultimele şase luni de zile preţul bitumului a crescut cu 80%. Deci, asta înseamnă pentru toată investiţia de la Boroşneu Mare până Întorsura Buzăului, care are o valoare de 23 de milioane de lei, o mărire cu 9-10 milioane de lei, pe care am putea să o punem din bugetul nostru, să modificăm, numai că juridic nu este posibil”, a declarat Tamas Sandor.
Acesta a mai adăugat că înţelege nemulţumirea localnicilor din zonă, dar soluţia nu este la Consiliul Judeţean, ci în mâna Guvernului.