Sepsi OSK a suferit luni seară prima înfrângere din noul sezon al Ligii 1 de fotbal. S-a întâmplat chiar pe teren propriu, în ultimul meci al etapei a 8-a, împotriva lui Dinamo Bucureşti, scor 0-1.

Dinamo a obținut al doilea succes consecutiv și echipa lui Dusan Uhrin Jr. e la două puncte de play-off, ocupând poziția a noua, după primele opt etape, la egalitate cu Sepsi. Daniel Popa a marcat singurul gol al partidei de la Sfântu Gheorghe.

Cel mai aproape de gol în prima parte a meciului a fost Mihai Neicuțescu, în minutul 24. Puștiul revenit de la Chindia a interceptat o minge după o respingere greșită, dar a șutat în bară cu poarta goală!

S-a jucat într-un ritm alert în permanență, ocaziile curgând de la o poartă la alta. Dinamo a fost din nou aproape de gol, prin Montini, în minutul 37, iar ultima șansă a reprizei i-a aparținut lui Sepsi: Safranko a ratat inexplicabil din câțiva metri, la capătul unei faze în care a fost uitat în careu de fundașii lui Dinamo.

Echipa lui Uhrin a controlat repriza secundă. Ocaziile lui Montini (64) și Klimavicius (67) au prevestit golul victoriei.

În minutul 83, Nistor a inventat o pasă de senzație pentru Daniel Popa, iar vârful care înscrisese de trei ori contra Clinceniului a înscris cu o execuție superbă: șut cu stângul, din prima, de la 17 metri.

Dinamo obține a doua victorie consecutivă în Liga 1 şi îi provoacă lui Sepsi prima înfrângere din actualul sezon – nici FCSB, nici CFR nu câștigaseră la Sfântu Gheorghe.

Liga 1 intră într-o pauză de două săptămâni din cauza meciurilor echipei naţionale din calificarea pentru Euro 2020, următorul meci al lui Sepsi având loc pe 14 septembrie în deplasare cu Chindia Târgovişte.

Articolul precedentMajorarea salariului minim în construcţii a blocat reabilitarea Drumului Judeţean Valea Mare – Întorsura Buzăului
Articolul următorFormații și artiști de renume la Zilele Orașului Covasna. Programul complet