Echipa de junioare 1 a ACS Sepsi-SIC va lupta pentru medalii, în Campionatul Național. Fetele antrenate de Lucas Vitale, Eugen Ciulei și Kolumban Anett au obținut calificarea în Turneul Final, între primele opt formații din țară la această categorie de vârstă.

După ce au câștigat Seria Geografică din care au făcut parte, având adversari precum Liceul “Traian Vuia” Reșița, LPS Sebeș, LPS Târgu Mureș și CSS Hunedoara, junioarele lui Sepsi-SIC au trecut și de Grupa Valoare, alături de Liceul „Liviu Rebreanu” Turda, ceilalți adversari cu care s-au duelat în aceastp fază fiind CSS2 Baia Mare și Viitorul Cluj.

Astfel, la Galați, între 8 și 12 mai, se va da lupta pentru titlul de campioană și medalii, echipa covăsneană fiind în grupă cu ACS Lucian Bute Galați, Rapid București și CSM Galați, iar în cealaltă grupă fiind repartizate CSM București, Liceul “Liviu Rebreanu” Turda, Activ-Prahova Ploiești și Știința București.

Junioarele 1 au avut un parcurs puțin diferit față de anii anteriori, am avut evoluții fluctuante, cu jocuri foarte bune, cu altele mai puțin bune, dar important este că obiectivul privind calificarea la Turneul Final a fost din nou atins. Suntem pregătiți, avem un lot cu jucătoare de perspectivă, important este să ne conectăm la meciuri și să acordăm importanța cuvenită acestei competiții! La acest nivel, calificarea la Turneul Final Valoare a oricărei echipe reprezintă în sine o performanță. Va fi, cu siguranță, un turneu foarte echilibrat, cu echipe apropiate valoric, contează momentul, starea, luciditatea. Luptăm pentru medalii și am toată convingerea că vom reuși! Le urăm succes fetelor, avem încredere în vele și plecăm la Galați cu un gând: «Noi știm ce suntem, dar nu știm ce putem fi!„, a spus managerul secției de handbal a Sepsi-SIC, Sorin Iordan Popica.

De la reînființarea secției de handbal a clubului, în 2019, echipele „alb-verzi”, au reușit să se califice an de an la turneele finale de junioare, chiar cu clasări pe podium în 2021 (bronz) și 2023 (argint și în campionat și în Cupa României).

Articolul precedentCozmin Gușă: În joia mare, veste excelentă pentru românii patrioți și ortodocși! Realitatea Plus va difuza filmul “21 de rubini” în a doua zi de Paști
Articolul următorPrințul condamnat Paul de România, un nou apel la cauțiune