În cursul anului trecut, jandarmii covăsneni au participat la 11.000 de misiuni de menținere, asigurare și restabilire a ordinii publice, pază și protecție instituțională, și de transport valori, iar în urma celor derulate în colaborare cu polițiștii covăsneni, au fost aplicate 888 amenzi contravenționale în valoare totală de 272.300 lei, relevă datele unui bilanț prezentat miercuri, la sediul instituției, în prezența prefectului județului Covasna, vicepreședintelui Consiliului Județean și a altor reprezentanți ai instituțiilor cu care Jandarmeria colaborează.

Datele IJJ Covasna arată că în ultimele 12 luni, jandarmii covăsneni au constatat 68 infracțiuni, iar în urma misiunilor de menținere a ordinii publice prin patrule mixte, au fost constatate 141 infracțiuni.

Inspectorul general împuternicit al Jandarmeriei Române, col. Bogdan Enescu le-a transmis cu această ocazie un mesaj de mulțumire jandarmilor covăsneni pentru „efortul depus și performanțele realizate” în cursul anului 2019.

„Jandarmeria este reprezentată de miile de jandarmi care zilnic execută la nivel național misiuni de menținere, asigurare și restabilire a ordinii publice, asigură liniștea și siguranța familiilor și copiilor noștri, contribuie la înfăptuirea actului de justiție sub diferite forme, asigură protecția instituțională a sute de obiective importante pentru apărarea și activitatea statului, și contribuie considerabil la prevenirea și combaterea fenomenului infracțional alături de celelalte instituții abilitate. Vă felicit pentru rezultatele obținute în îndeplinirea misiunilor (…) Vă mulțumesc în numele conducerii Jandarmeriei Române pentru efortul depus și performanțele realizate și vă urez mult succes în îndeplinirea obiectivelor profesionale și personale stabilite pentru acest an”, a transmis col. Bogdan Enescu.

Potrivit reprezentanților IJJ Covasna, la activitate au luat parte și col. Albu Bogdan din Jandarmeria Română, prefectul județului Covasna, Iulian Constantin Todor și vicepreședintele CJ Covasna, Gruman Robert.

 

Articolul precedentStudenții care vor să lucreze în Germania pe perioada vacanței de vară sunt așteptați la AJOFM Covasna
Articolul următorDelegație din Republica Moldova, vizită în județul Covasna de Ziua Culturii Naționale