Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat majorarea la nivel maxim începând de anul viitor a impozitului pe autoturisme.
Conform autorităţilor locale, din creşterea impozitului vor fi susţinute proiectele de amenajare de noi locuri de parcare pe teritoriul municipiului.
Viceprimarul Sztakics Eva a declarat că decizia de majorare a impozitelor pe autovehicule a fost luată ca urmare a creşterii numărului de maşini. „Am decis să impunem cota maximă prevăzută de Codul Fiscal pentru că ne inundă maşinile”, a declarat aceasta.
Primarul Antal Arpad a adăugat că multe alte oraşe au luat decizia de a majora taxele şi impozitele locale pentru a acoperi deficitul bugetar, însă în Sfântu Gheorghe scopul este de a completa fondurile necesare realizării de noi locuri de parcare.
„Noi nu creştem impozitul pe mijloacele de transport pentru a completa găurile din buget, ci cu un scop concret: dorim să creştem numărul locurilor de parcare anul viitor. Săptămâna trecută am reuşit să luăm în posesie un teren din vecinătatea cinematografului Arta şi o să creştem numărul locurilor de parcare. Dar e o solicitare mare de locuri de parcare, e nevoie de noi locuri de parcare, iar aceasta presupune o cheltuială destul de semnificativă”, a spus primarul Antal Arpad.
În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu 75%, iar în cazul unui ataş, impozitul pe mijlocul de transport va fi de 50% din impozitul pentru motocicletele respective.
În ceea ce priveşte impozitul pe clădirile deţinute de persoanele fizice, acesta va fi redus la minimum prevăzut de lege, prin urmare va scădea faţă de anul 2019, iar în cazul persoanelor juridice va fi menţinut la nivelul acestui an.