De vineri, șoferii din Târgu Secuiesc vor plăti taxă de parcare dacă vor dori să își lase mașinile pe strada Gării.

Primăria Târgu Secuiesc a anunțat că parcările aflate între Hotelul Christine și magazinul Bertis din municipiu vor putea fi utilizate de conducătorii auto doar contra cost, în vreme ce lăsarea autoturismelor în parcarea mare, aflată la intersecția cu strada Molnár Józsiás, va fi gratuită.

Reprezentanții Primăriei mai precizează că „în perioada de grație” angajații Poliției Locale nu vor aplica sancțiuni, însă șoferii care își vor parca mașinile în aceste zone fără să achite taxa de parcare vor primi avertismente.

Vestea i-a nemulțumit pe locuitori orașului care au scris în dreptul anunțului postat pe pagina de Facebook a Primăriei că: „Începe campania electorală, trebuie strânși bani din timp”, sau „În curând vor cere și taxă pe aer”, iar un utilizator al rețelei de socializare a scris că „De 6 ani suntem în noroi, iar de un an am mâncat doar praf. Magazinele aproape că au dat faliment”.

 

Articolul precedentDonează sânge! O nouă campanie derulată la Spitalul Orășenesc Întorsura Buzăului
Articolul următorImpozitul pe maşini a fost majorat la Sfântu Gheorghe la cota maximă