Gala UNITER, în cadrul căreia sunt premiate anual cele mai bune spectacole, dar şi cei mai buni actori, regizori şi scenografi din lumea teatrului românesc, va fi găzduită anul viitor de castelul din localitatea covăsneană Zăbala.

Informaţia a fost postată pe Facebook de către directoarea Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe, Anna Maria Popa, precum şi de către viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Vargha Fruzsina, şi confirmată, ulterior, de reprezentanţii castelului din Zăbala.

„Suntem încântaţi să anunţăm că prestigioasa Gală UNITER în 2024 va avea loc la Zabola Estate. Vă mulţumim pentru oportunitatea onorabilă”, se arată într-o postare făcută marţi, pe pagina de Facebook Zabola Estate Transylvania.

Castelul din Zăbala, construit în secolul al XVI-lea, a fost revendicat şi retrocedat urmaşilor contelui Mikes, întorşi în România după 1989, care l-au restaurat şi transformat într-o reşedinţă turistică de lux.

În cadrul celei de-a XXXI-a ediţii a Galei UNITER, desfăşurată luni seară pe scena Teatrului Naţional din Timişoara, Premiul pentru întreaga activitate i-a revenit regizorului Bocsardi Laszlo, fost director al Teatrului maghiar „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe.

De asemenea, Oana Micu a câştigat premiul UNITER pentru cea mai bună scenografie cu spectacolul „Blasted”, montat la Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe.

(Agerpres)

Articolul precedentPSD și PNL și-au împărțit puterea: cum arată Guvernul Ciolacu. UDMR renunță la guvernare. Audierea miniștrilor a început
Articolul următorGospCom a terminat lucrările pe strada Fabricii din Sfântu Gheorghe