Elevii de clasa a VII-a de la secția română primesc abia acum manualele pentru noul an școlar, în vreme ce elevii de la secția maghiară au primit manuale doar pentru 3 materii din 15, spune inspectorul școlar general Kiss Imre, potrivit căruia situația a fost similară în fiecare an, cu excepția anului școlar trecut când a existat o singură editură la nivel național care să se ocupe de realizarea lor.

La exact o lună de când s-au întors în băncile școlilor, elevii maghiari au manuale doar pentru Limba și literatura maghiară, Istoria minorităților și Religie, restul nu se știe când vor ajunge în școli.

„Manualele elevilor de clasa a VII-a de la secția română le-am primit zilele acestea. Nu pe toate, dar urmează să ajungă la unitățile de învățământ zilele acestea. La secția maghiară nu avem decât 3 manuale pe care le-am avut și în septembrie. Așteptăm, Ministerul a declanșat procedura de traducere a manualelor. Pe cele care au fost finalizate le-am primit, este vorba despre cele de Limba și literatura maghiară, Istoria minirităților și Religia Catolică. La secția română elevii au cam primit, din 22 titluri, avem 18 pe care le putem considera ca și primite, pentru că vor ajunge zilele acestea, dar la secția maghiară din 15 titluri avem doar 3. Cel puțin la secția maghiară, în afară de anul școlar trecut când a fost un alt sistem, cu o singură editură la nivel național, în fiecare an au întârziat manualele”, ne-a precizat inspectorul școlar general Kiss Imre.

Potrivit acestuia, la nivelul județului Covasna în fiecare an sunt aproximativ 2.000 de elevi de clasa a VII-a.

Articolul precedentCaravana SMURD ,,Fii pregătit!” revine în județul Covasna
Articolul următorBiblioteca TAM se transformă în Escape Bus pe timpul D-Butan-T