Serviciul Public Salvamont Covasna a finalizat recent marcarea a două poteci destinate mersului pe biciclete, pe drumul care duce spre stațiunea Șugaș Băi.

Cele două poteci au primit denumirile „Ride” și „Easy Ride”, și au fost marcate în culorile roșu și albastru în funcție de gradul de dificultate.

Traseul Easy Ride este marcat cu albastru fiind un traseu ușor spre mediu, are o lungime totală de 17 km cu o diferență pozitivă de nivel de 500 de metri. Traseul Ride, marcat cu roșu, este un traseu mediu cu porțiuni mai grele care are o lungime totală de 18 km cu o diferență pozitivă de nivel de 660 m. Cele două trasee pornesc de la căsuța de colectare a taxei de intrare spre Șugaș Băi, unde se află și harta traseelor și trec prin stațiune, după care ajung înapoi la locul de pornire. Traseele în format GPX se pot descărca de pe pagina www.natcov.ro”, au transmis reprezentanții Serviciului Public Salvamont Covasna.

Aceștia le recomandă turiștilor ca înainte să se aventureze în drumeții să-și planifice și pregătească din timp excursiile și să nu pornească la drum singuri, iar pentru siguranța bicicliștilor, acestora recomandă purtarea căștilor de protecție.

La începutul verii, Serviciul Public Salvamont Covasna a finalizat lucrările de reabilitare pe unul dintre cele mai vechi trasee turistice marcate cu punct roșu, între Sfântu Gheorghe – Vâlcele – Șugaș Băi – Sfântu Gheorghe, pe o lungime totală de 32 km, lucrări demarate în luna martie a acestui an.

Foto: Salvamont Covasna

Articolul precedent13 răniţi în 4 accidente produse în weekend în judeţul Covasna
Articolul următor28 septembrie – Ziua de luptă împotriva ambroziei din judeţul Covasna