Polițiștii covăsneni fac cercetări în două cazuri de înșelăciune comise în mediul online, victime fiind două persoane din municipiul Sfântu Gheorghe. 

La începutul acestui an, oamenii legii au fost sesizați cu privire la faptul că, în baza unei negocieri făcute în mediul online pentru vânzarea-cumpărarea unor autoturisme, cele două victime au fost convinse să facă transferuri bancare constând în sume semnificative în conturi deschise în străinătate, însă nu au mai primit autoturismele, și nici nu au mai putut lua legătura cu vânzătorii. 

În ambele cazuri polițiștii au întocmit dosar penal și desfășoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înșelăciune.

Pentru a vă proteja de fraudele comise în mediul online polițiștii informează:

„Ca urmare a dezvoltării tehnologice și a globalizării piețelor de consum, mulți comercianți permit, ca facilitate, plata în mediul online. Un număr considerabil de consumatori aleg să achiziționeze produsele online întrucât este mai comod, iar oferta este diversificată, dar toate aceste facilități vin cu unele riscuri care pot fi evitate dacă tineți cont de recomandările polițiștilor.

Printre cele mai întâlnite fraude online se află vânzările fictive (adică postarea de anunțuri de vânzare online, iar, ulterior, după convingerea cumpărătorilor să transfere sumele de bani solicitate, bunurile nu mai sunt livrate).

         Cumpărați din surse sigure, de la comercianți, firme sau  magazine pe care le cunoașteți sau pe care le-ați mai folosit și verificați rating-ul vânzătorilor pe site-urile de comerț online.

         Asigurați-vă că transferul informațiilor se face în mod securizat. Verificați existența simbolului de tip lacăt în bara URL și folosiți un protocol HTTPS sau SSL atunci când navigați pe internet.

         Păstrați întotdeauna documentele referitoare la plățile pe care le-ați efectuat online. Acestea pot fi folosite pentru stabilirea termenilor și condițiilor vânzării sau pentru a face dovada că ați plătit pentru bunuri.

         Când cumpărați online de la alte persoane, nu trimiteți banii în avans. Dacă este posibil, folosiți un serviciu cu plata ramburs (achitarea costurilor de către destinatar la momentul livrării bunului) pentru a verifica bunurile achiziționate.

         Evitați să faceți cumpărături pe site-uri care nu folosesc un serviciu de tip ”full authentification” (Verified by Visa / MasterCard Secure Code).

 

         În cazul în care intenționați să achiziționați bunuri cu o valoare ridicată, pe cât posibil, efectuați o verificare faptică a bunului pe care urmează să îl cumpărați pentru a vă asigura că acesta există în materialitatea lui așa cum este prezentat în anunțul/postarea online, precum și pentru a verifica existența eventualelor defecte.

         În eventualitetea în care bunurile prezentate au un preț mult mai scăzut față de valoarea lor pe piață nu uitați faptul că expresia ,,prea bun ca să fie adevărat” se aplică în unele cazuri, iar un aparent chilipir se poate ,,concretiza”  într-o pagubă semnificativă.

Nu reacționați precipitat la astfel ,,oferte”, verificați valoarea reală a bunurilor pe site-urile de comerț autorizate și după cum am menționat anterior  verificați bunul înainte de a-l achiziționa.

Nu uitați faptul că anumiți operatori economici operează plăți prin ordin de plată cu confirmare, modalitate prin care banca reține suma de bani aferentă tranzacției pe care ulterior o deblochează și transmite vânzătorului ulterior unei confirmări primite de la cumpărător.

Dacă ați fost victima unor astfel de infracțiuni anunțați în cel mai scurt timp posibil cea mai apropiată unitate de poliție.”

Articolul precedentPrimul caz de gripă confirmat în județul Covasna, la un copil de 12 ani
Articolul următorPoliţia explică în ce condiţii ne poate verifica bagajele