De la finalul acestei luni poliţiştii ne vor putea controla bagajele în anumite situaţii, conform modificărilor legislative din domeniul ordinii şi siguranţei publice.
Legea 192 din 5 octombrie 2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice reglementează modul în care polițiștii vor efectua controlul bagajelor anumitor persoane.
Controlul bagajelor constă în verificarea amănunţită a interiorului şi a conţinutului bagajelor unei persoane, şi conform noilor modificări legislative, polițistul este îndreptățit să efectueze acest control doar în scopul ridicării bunurilor supuse confiscării, interzise la deținere, căutate potrivit legii sau care pot fi utilizate ca probe într-o procedură judiciară, atunci când există motive verosimile pentru a bănui că persoana are asupra sa ori sub controlul său astfel de bunuri; în scopul identificării și ridicării unor arme, obiecte sau substanțe, ce pot fi folosite împotriva polițistului, a altor persoane sau pentru autovătămare, atunci când persoana face obiectul măsurii conducerii la sediul poliției ori al unui mandat de aducere, ordonanțe de reținere, mandat de arestare sau de executare a pedepselor; pentru identificarea unor documente sau înscrisuri care pot servi la stabilirea identității unei persoane aflate în stare de inconștiență; sau pentru identificarea și ridicarea unor arme, obiecte sau substanțe periculoase, atunci când persoana încearcă să pătrundă sau se află în locuri în care este interzis accesul cu acestea.
Poliţiştii au dreptul să efectueze controlul bagajului, asupra persoanleor despre care există motive verosimile pentru a bănui că au săvârşit fapte ilegale (ex: comportamentul acesteia, locul în care se află, momentul – se găsește la locul sau în apropierea locului unei infracțiuni la scurt timp de la săvărșirea acesteia, bunurile pe care le are asupra sa), că pregătesc săvârşirea unor astfel de fapte sau că ar pregăti posibile acţiuni teroriste; se arată într+un comunicat al IPJ Covasna.
Totodată, vor putea fi verificate bagajele persoanelor care au încălcat dispoziţiile legale, se manifestă agresiv, urmează să fie conduse la sediul poliţiei sau fac obiectul unui mandat de aducere, ordonanță de reținere, mandat de arestare ori de executarea a pedepselor; asupra celor care încalcă ordinea publică şi sunt cunoscute cu un comportament violent sau cu antecedente penale pentru fapte grave; care au săvârşit contravenţii, atunci când, potrivit legii, se impune ridicarea bunurilor supuse confiscării; care refuză să prezinte pentru control actele de identitate, în vederea identificării lor; asupra celor care se află în stare de inconştienţă şi este necesară identificarea acestora; când persoana încearcă să pătrundă sau se află în locuri în care este interzis accesul cu arme, produse ori obiecte periculoase; sau persoanelor care transportă bunuri a căror deţinere şi circulaţie sunt interzise de lege sau supuse autorizării, precum și a celor ce pot fi folosite împotriva polițistului, a altor persoane sau pentru autovătămare;
Aceste reglementări intră în vigoare la sfârșitul lunii ianuarie 2020.