Un cetăţean ceh s-a ales cu două dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor în mai puţin de două săptămâni, după ce a fost prins de două ori că a fugit din locaţia în care era carantinat.

Prima dată, bărbatul a fost găsit în noaptea zilei de 12 aprilie, în jurul orei 01:42, pe o bancă într-o zonă de agrement din vecinătatea Spitalului de Cardiologie Covasna. Atunci, oamenii legii l-au introdus din nou în carantină pentru o perioadă de 14 zile.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Public, miercuri, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a fost înregistrat un nou dosar penal, după ce în data de 16 aprilie bărbatul a sărit gardul centrului de carantină şi a fost găsit de poliţişti pe o stradă din staţiune.

“Din cuprinsul procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, încheiat de către organele de poliţie, rezultă că în data de 16.04.2020, în jurul orelor 10:50, Poliţia Staţiunii Covasna a fost sesizată telefonic, despre faptul că o persoană de sex masculin a părăsit incinta centrului de carantină, prin escaladarea gardului împrejmuitor. În urma deplasării patrulei în zona indicată, pe str. Mihai Eminescu din Staţiunea Covasna, a fost identificată o persoană de sex masculin, cetăţean ceh. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că aceasta este înregistrată în evidenţa persoanelor carantinate în centrul de carantină Covasna, fiind aceeaşi persoană care în data de 12.04.2020 a mai părăsit centrul de carantină, fără a avea aprobarea autorităţilor competente”, se arată în comunicatul publicat de Ministerul Public, care mai precizează că urmărirea penală a fost începută in rem, cercetările fiind efectuate de organele de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Staţiunii Covasna..

În ambele cazuri, bărbatul le-a declarat oamenilor legii, în limba engleză, că dorea să ajungă în Cehia.

Articolul precedent14 cazuri noi de Covid-19 în judeţul Covasna. Numărul covăsnenilor infectaţi ajunge la 168
Articolul următorAccident pe DN12 spre Bodoc. O maşină a luat foc după ce a intrat într-un cap de pod