În perioada 25-28 februarie, Asociația Grup de Acțiune Locală Sepsi a organizat dezbateri publice în cele trei zone urbane marginalizate (ZUM), identificate prin Strategia de Dezvoltare Locală (SDL).

Invitații dezbaterilor au fost locuitorii celor trei zone: Cartierul Câmpu Frumos, Cartierul Ciucului și Cartierul Őrkő. La întâlniri au participat președintele Asociației GAL Sepsi, Tóth Birtan Csaba, precum și întreaga echipă de lucru. Organizarea dezbaterilor publice face parte din obiectivele Asociației GAL Sepsi, printre care se găsește și informarea și animarea comunităților vizate de SDL.

Pe 25 februarie a avut loc prima întâlnire cu rezidenții din Câmpu Frumos (ZUM 3) la Parcul Industrial Sepsi. La dezbaterea publică au fost prezentate intervențiile planificate în Câmpu Frumos prin programul GAL Sepsi: reabilitarea locuințelor sociale, amenajarea spațiilor publice și dezvoltarea unui Centru Comunitar Integrat care oferă servicii sociale și medicale.

Marți, 26 februarie, echipa GAL s-a întâlnit cu locuitorii din Cartierului Ciucului (ZUM 2). Dezbaterea a avut loc în Școala Generală „Gödri Ferenc”, directoarea școlii, Albert Andrea, fiind membru al Asociației și gazda evenimentului. În cursul întâlnirii au fost prezentate intervențiile propuse pentru Cartierul Ciucului: amenajarea unui Centru Comunitar Integrat cu o ofertă de servicii sociale/medicale și îmbunătățirea imaginii publice a zonei.

Centrul Multifuncțional „Néri Szent Fülöp” a găzduit joi consultarea publică din cartierul Őrkő, unde au fost dezbătute intervențiile și investițiile aferente zonei (ZUM 1): dezvoltarea infrastructurii stradale și a rețelei de apă, construirea locuințelor sociale, a unei grădinițe, construirea unui Centru Comunitar Integrat și dezvoltarea serviciilor sociale, sanitare și medicale în incinta acestuia, servicii educaționale și de integrare pe piața muncii etc. Participanții adunați într-un număr mare au aflat despre programul GAL, dar au avut și ocazia de a vorbi cu președintele Asociației și viceprimarul orașului despre cele mai urgente probleme ale zonei.

Funcționarea Asociației GAL Sepsi și animarea comunității vizate de SDL este finanțată de Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Articolul precedentRefugiul montan din Lăcăuți, spart după 4 luni de la construcție
Articolul următorSepsi OSK joacă la CFR Cluj în ultima etapă a sezonului regulat