Deşeuri medicale aruncate lângă Sfântu Gheorghe

Deşeuri medicale aruncate lângă Sfântu Gheorghe
Garda de Mediu a amendat societatea vinovată cu 20.000 de lei
O societate specializată în producția și distribuția de produse medicale și farmaceutice a fost amendată de Garda de Mediu Covasna cu 20.000 de lei, după ce săptămâna trecută a abandonat în mod ilegal deşeuri medicale în apropierea municipiului Sfântu Gheorghe, potrivit WE RADIO.
Imagini în care erau surprinse două autoturisme ale firmei, dar şi deşeurile pe care le-au lăsat în urmă, într-o pădure din zona kilometrului 4, au fost postate în data de 15 octombrie într-un grup de Facebook, iar în urma unei sesizări depusă la Garda de Mediu Covasna, o echipă de comisari s-a deplasat la faţa locului unde au fost identificate mai multe ambalaje şi cutii termice de transport.
„În urma controlului efectuat au fost identificate deșeuri de ambalaje abandonate, respectiv cutii termice de transport, precum și firma căreia îi aparțineau aceste ambalaje. Agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă de 20.000 lei”, transmit reprezentanţii Gărzii de Mediu Covasna, conform WE RADIO.
Sursa: Realitatea de Covasna
Citește și:
- 08:11 - Cozi interminabile la taxe și impozite: românii se înghesuie pentru a beneficia de reducerea de 10%
- 08:00 - Traian Băsescu avertizează populația: „Avem două războaie care se află la distanțe mici!”
- 07:58 - Guvernul caută variante pentru a stabiliza prețul la pompă
- 23:22 - Șoc la pompă. Două scumpiri în doar 24 de ore! Motorina premium atinge pragul psihologic de 10 lei litrul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











