Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost lovit joi seara, în jurul orei 19:00, pe o trecere de pietoni din Sfântu Gheorghe.

Potrivit ISU Covasna, accidentul s-a petrecut, la ieșirea din Sfântu Gheorghe spre Brașov, pe str. Lt. Păiuș David, iar bărbatul, care se afla regulamentar în traversarea străzii, a fost acroșat de un microbuz.

„Din primele informații, un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost lovit de un microbuz pe trecerea de pietoni. Era conștient, prezenta escoriații și acuza dureri la nivelul bazinului”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, slt. Marius Tolvaj.

Un echipaj SMURD i-a acordat bărbatului primul ajutor, după care l-a transportat la Spitalul Județean de Urgență pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au deschis dosar pentru vătămare corporală din culpă

Purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, subinspector Radu Stroe  ne-a precizat că șoferul, un bărbat în vârstă de 54 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

„Din primele verificări, un bărbat în vârstă de 54 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Brașov – Sfântu Gheorghe nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a drumului și l-a acroșat l-a lovit (…) Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Radu Stroe.

Polițiștii au deschi dosar de cercetare pentru vătămare corporală din culpă.

Foto: Arhivă

Articolul precedentEveniment în pemieră, în weekend, la Sfântu Gheroghe: Clădirea Teatrului Tamasi Aron, „animată” cu desene pentru copii
Articolul următorDansatorii covăsneni antrenați de Eni Molnar, serbare de Crăciun cu dans modern la Arena Sepsi