Un bărbat în vârstă de 70 de ani din Comandău este de negăsit din data de 24 aprilie, după ce ar fi plecat în pădure la cules de ciuperci și nu s-a mai întors.
Fiul bărbatului este cel care a dat alarma la 112, iar echipe formate din jandarmi, salvamontiști și localnici au pornit în căutarea lui.
Șeful Serviciului Public Salvamont Covasna, Leonid Moscviciov, ne-a precizat că acesta a fost căutat atât la domiciliile rudelor din localitate, cât și într-o cabană din zonă, unde se știa că are obiceiul să se retragă, însă deocamdată fără succes.
„Ceea ce știm până acum este că a plecat la cules de ciuperci în cursul zilei de vineri. Din ce am înțeles, fiul bărbatului a sunat la 112 și a anunțat că este dispărut. De astăzi am început căutările împreună cu Jandarmeria, ISU și localnicii. L-am căutat în pădure, s-au făcut verificări și în comună, dacă nu cumva este undeva la o rudă, sâmbătă s-a verificat o cabană unde se știa că de regulă se retrage, dar nu a fost găsit”, a explciat șeful Salvamont Covasna, Leonid Moscviciov.
Potrivit acestuia, căutările au început duminică dimineața, în jurul orei 05:00, și au fost sistate odată cu lăsarea serii, urmând să fie reluate luni la prima oră.
În total, aproximativ 45 de persoane, dintre care 13 angajați și voluntari ai Serviciului Salvamont Covasna, alături de jandarmi și localnici, l-au cautat în cursul zilei de duminică pe bărbatul dispărut.
Foto: Facebook/Salvamont Covasna