Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din Covasna efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, față de un bărbat bănuit de coruperea sexuală a minorilor și act sexual cu un minor.

Polițiștii au fost sesizați despre faptul că un bărbat, din municipiul Târgu Secuiesc, a fost reclamat de mai multe persoane, cu privire la comportamentul său contrar normelor legale.

Din cercetări a reieșit că, anumite persoane ar fi fost urmărite pe platforme online de bărbat, care le-ar fi trimis mai multe mesaje cu conținut de natură sexuală. 

De asemenea, în urma unui complex de activități investigative desfășurate, precum și a materialului probator administrat, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbat, pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată.

La data de 01.11.2021, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară și au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele bărbatului.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

La data de 2 noiembrie a.c., acesta a fost prezentat Judecătoriei Târgu Secuiesc cu propunerea de arestare preventivă, iar instanța a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile, față de bărbat.

Precizăm că arestarea preventivă și reținerea pentru 24 de ore sunt măsuri preventive reglementate de Codul de Procedură Penală și nu pot înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.

Articolul precedentBilanț COVID 3 noiembrie: 10.196 cazuri noi și 451 decese
Articolul următorAvertisment de sezon: Toate comprimatele de supt conțin aditivi și cantități semnificative de zahăr