Oricine am fi, oriunde ne-am afla, accesul la apă este unul dintre drepturile noastre. „Apă pentru toți” este tema din acest an a Zilei Mondiale a Apei, organizată anual în data de 22 martie, sub egida Națiunilor Unite.

Ajuns la cea de a VII-a ediție, evenimentul din acest an va fi marcat de Administraţia Bazinală de Apă Olt – Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna, joi, 21 martie,  printr-o expoziţie de fotografii și desene, realizate de elevi, artiști și fotografi amatori sau profesionişti.

Tema concursului din acest an este „Natura, sursa de inspirație în rezolvarea problemelor legate de apă; Apă pentru toți”, iar lucrările vor fi expuse în fața Teatrului Tamasi Aron din Sfântu Gheorghe.

Participanții se pot înscrie cu un singur desen/colaj, sau cu cel mult 5 poze, în culori sau alb-negru, iar lucrările pot fi trimise până pe data de 15 martie, ora 10:00, prin e-mail la adresa: [email protected].

Conform regulamentului de participare, vor fi acceptate desenele de mărimea A3 și colajele de dimensiunea 100×100 cm și fotografiile cu latura mare de cel puțin 4724 pixeli, sau dimensiunea 30 cm x 40 cm, 300 dpi.

Totodată, dimensiunea fișierului unei fotografii nu trebuie să depășească 10 Mb, iar întreg fișierul trimis nu poate depăși 15 Mb.

„Dacă este necesar, fotografiile pot fi trimise în mai multe e-mailuri. Fotografiile trebuie să fie însoțite de numele autorului, titlul și descrierea fotografiei (în română sau în maghiară), adresa de e-mail și domiciliul (localitatea și județul). Participantul declară în mod implicit prin înscrierea în concurs că este deținătorul drepturilor de autor și își asumă toate consecințele legale în cazul în care se dovedește că nu deține drepturile intelectuale asupra desenului sau fotografiei”, se arată într-un comunicat al SGA Covasna.

Fișierele trimise vor fi salvate în formatul: NumePrenume_Domiciliu_Titlul desenului (în limba română și maghiară)_școala_clasa, în cazul concursului de desene, și în formatul: NumePrenume_Domiciliu_Titlul fotografiei (în limba română și maghiară), în cazul concursului de fotografie.

Autorii lucrărilor admise vor fi anunțați prin e-mail despre ora și locul deschiderii festive a expoziției, în cadrul căreia vor fi decernate și premiile pentru cele mai bune desene și fotografii, iar lucrările vor fi expuse și pe pagina de Facebook Viz Napja.

Acțiunile desfășurate cu ocazia Zilei Mondiale a Apei au ca scop conștientizarea populației cu privire la criza apei, abordând motivele pentru care la ora actuală milioane de oameni din întreaga lume nu au acces la apă potabilă.

Informații suplimentare pot fi accesate pe site-ul: www.worldwaterday.org

 

Articolul precedentUn spectacol al Teatrului Osonó din Sfântu Gheorghe, peste 500 de reprezentații în țară și străinătate
Articolul următorRecoltare de sânge şi Ziua porţilor deschise la o grădiniță din Sfântu Gheorghe