Inspectorii Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Covasna au aplicat, în perioada sărbătorilor Pascale, amenzi în cuantum de 1.500 de lei.

Printre neregulile constatate se numără depozitarea necorespunzatoare, igiena precară, lipsa monitorizării temperaturii de păstrare, lipsa buletinelor de analiză pentru alimentele  comercializate, și cea a trasabilității.

„Au fost verificate 135 unități și 10 mijloace de transport. Au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.500 lei și 10 avertismente scrise. (…) Nu au fost retrase sau suspendate autorizații din cauze sanitar-veterinare, însă de la începutul acestui an, 43 de  operatori economici au solicitat anularea autorizațiilor de funcționare din cauze administrative, economice și de personale”, a transmis sirectorul DSV Covasna, dr. Siko Barabasi Sandor.

Potrivit acestuia, de la începutul anului, în urma controalelor efectuate în județ nu au fost retrase sau suspendate autorizații din cauze sanitar-veterinare, însă 43 de operatori economici au solicitat anularea autorizațiilor de funcționare din cauze administrative, economice și de personal, cele mai multe fiind din zona Târgu Secuiesc – 40%, și Sfântu Gheorghe – 30%.

 

Articolul precedentJudețul Covasna nu mai are focare active de pestă porcină
Articolul următorPrimarul Covasnei: „Nu ne-am gândit că pot veni vremuri în care un chelner sau un muzician să nu aibă perspective în stațiune timp de 3 luni. Este cu adevărat dureros”