Provocarea de 21 de zile #alergarela6am a echipei Fitness Tribe Sfântu Gheorghe a împlinit pe 19 septembrie un an. De la prima alergare matinală și până în prezent, în total 60 de persoane au acceptat și dus la bun sfârșit cursa pentru câștigarea unui tricou cu inscripția echipei.

Cu mic, cu mare, pe ploaie, vânt, frig sau soare, alergătorii amatori s-au adunat în fiecare dimineață, de la ora 06:00, la Stadionul Municipal, și chiar dacă unii dintre ei s-au văzut nevoiți să reia provocarea de la zero – o condiție fiind să participe în fiecare dimineață, 21 de zile consecutive – mulți nu au renunțat, ba mai mult, au continuat și după ce și-au atins obiectivul.

„Am dat 60 de tricouri, asta înseamnă că 60 de persoane au venit în fiecare dimineață, consecutiv 21 de zile, au alergat cu noi și au terminat cu succes provocarea. Mulți au continuat și după, dar au fost și mulți care după terminarea provocării au dispărut (…) Suntem foarte stricți și foarte serioși. Ținem socoteala, la fiecare activitate facem o poză de grup. Oricine este membru Fitness Tribe trebuie să facă o poză, așa că i-am rugat pe toți cei care au început provocarea să posteze, să scrie un comentariu cu #hashtag și o cifră, de exemplu #1, sau #2, sau #3, în funcție de numărul de participări. Mi-a luat 4 ore la sfârșitul lunii ca să centralizez tot ce s-a făcut. Foarte organizați au fost participanții, n-am găsit aproape nicio greșeală”, ne-a spus Szőcs Domokos, unul dintre membrii „cu vechime” ai echipei Fitness Tribe și coordonatorul programului.

Imagine

O familie întreagă a acceptat provocarea de a alerga timp de 21 de zile

Și cum pofta vine mâncând și puterea exemplului este cea mai sigură metodă de convingere, o familie întreagă, de la copii și până la bunici, au acceptat să ducă la bun sfârșit provocarea. La final, 6 membri au plecat acasă cu tricouri personalizate.

„Au fost doi copii, unul de 9 și altul de 12 ani. Întâi au venit mamele lor care sunt cumnate, au revenit și a doua dimineață, și am zis că dacă mai vin încă 19 zile le dăm un tricou. Una dintre mămici a început să vină și cu băiatul ei în vârstă de 9 ani, fără întrerupere. Era somnoros dar era acolo. Am întrebat-o de ce îl aduce și ne-a spus că de fapt el o trezește pe ea, era foarte hotărât. A aflat și verișorul lui în vârstă de 12 ani și a venit și el. De fapt, până la urmă a venit aproape toată familia. Mai au un băiat mai mare care a terminat provocarea și el, părinții uneia dintre femei, amândoi pe la vreo 70 de ani, au venit și ei, și la final toată familia Pascu umplea stadionul dimineața. În total 6 persoane din această familie au primit tricouri”, ne-a povestit Szőcs Domokos.

„Și-a dat demisia ca să poată face provocarea”

Mai în glumă, mai în serios, acesta ne-a povestit cum și fiul său în vârstă de 29 ani s-a alăturat echipei de alergători, și a dus provocarea la bun sfârșit, asta după ce și-a dat demisia de la locul de muncă.

„Fiul meu ne urmărea, era angajat la o firmă din România dar era plecat tot timpul în deplasare în străinătate. Mai venea câteodată cu noi la alergat dar niciodată destul de mult încât să termine provocarea. Decizia a luat-o în august când și-a dat demisia de la locul de muncă, și a făcut ambele provocări: alergarea de la 6 dimineața și provocarea lunară Monthly Pack Challenge (MPC), care este un amestec de alergări, nu e concepută pe zile ci pe activități. În acest an în septembrie am lansat această nouă provocare. Concret, într-o lună de zile, de la 1 și până în data de 30/31 a lunii, participanții trebuie să facă 15 alergări dimineața de la 06:00, cu precizarea că de data asta nu trebuie să fie consecutive, apoi să vină cu noi două sâmbete, de la ora 08:00, la alergarea de 5 sau 9 km pe care o facem cu pornire din fața Teatrului Tamasi Aron. Mai sunt două alergări spre Șugaș Băi, după care două alergări în pădure, pe ruta Sasa, alergare care se face duminica la prânz. Această provocare a fost realizată cu succes în luna octombrie de 14 persoane, iar premiul constă într-un bidon de apă pentru alergători, un prosop și o căciulă, toate cu inscripția Fitness Tribe”, ne-a mai spus coordonatorul programului.

3 elevi și o profesoară „luptă” să finalizeze cursa de 21 de zile

Aceeași provocare de 21 de zile au acceptat-o și trei elevi de la Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar” din Sfântu Gheorghe, care împinși de la spate de profesoara lor, pe care într-un final au convins-o să participe alături de ei, s-au trezit „cu noaptea-n cap” și s-au prezentat în fiecare dimineață la alergarea de la Stadion. Cu o singură excepție.

„A venit o profesoară cu niște elevi de la Puskas, nu știu cum a venit vorba între ei că nu sunt perseverenți și nu sunt în stare de nimic, și i-a întrebat profesoara de ce nu aleargă la activitatea asta a noastră, iar elevii i-au spus că participă cu condiția ca și ea să vină cu ei. S-au apucat, dimineața avem cu noi 3 elevi împreună cu doamna profesoară. Doar că într-o dimineață doamna profesoară nu a mai venit, au fost doar elevii. Ne-a trimis o poză făcută la ora 07:00, pe lumină, și ne-a întrebat dacă se acceptă. Nu am acceptat-o pentru că provocarea este să alergi la ora 06:00, așa că doamna profesoară a trebuit să înceapă provocarea de la zero. E acolo zi de zi, dar este în urmă și nu va primi tricoul în aceeași zi cu elevii ei”, ne-a mai povestit reprezentantul echipei Fitness Tribe.

În prezent, la alergarea matinală participă aproximativ 15 persoane, însă oricine se poate alătura mișcării.

Următoarele premii pentru finalizarea provocărilor se vor acorda în data de 13 decembrie, la ultima întâlnire a echipei Fitness Tribe din acest an.

Programul a primit finanțare în cadrul unui proiect al Consiliului Județean Covasna.

Articolul precedentRomulus Cioflec îi duce pe elevii CNMV Sfântu Gheorghe din nou în Parlamentul European
Articolul următorAlergătorii covăsneni se alătură campaniei de donare de sânge „Be someone ‘s Hero! It’s in your Blood”