Ajunsă la ediția cu numărul 5, campania Centrului de Transfuzii Sanguine Covasna, derulată în parteneriat cu Szimpla Sfântu Gheorghe, „Be someone ‘s Hero! It’s in your Blood”, câștigă tot mai mulți susținători și în rândul sportivilor amatori.

Fitness Tribe Sfântu Gheorghe a lansat un apel în mediul online prin care îi îndeamnă pe membrii echipei să participe în număr cât mai mare la acțiunea de donare de sânge care va avea loc joi, 5 decembrie, între orele 08:00 – 14:00, la cafeneaua Szimpla din municipiu, întrucât spitalele din toată țara se confruntă cu o lipsă acută de sânge.

„Noi am vrut de mai mult timp să ne implicăm într-un număr cât mai mare și să donăm sânge. Donarea din data de 5 decembrie este una adițională având în vedere că la nivel național este criză de sânge. Acum ar fi cel mai important să încercăm să ne mobilizăm. În grupul nostru avem aproape 1.000 de persoane active deci sper să vină cât mai mulți. Este și un avantaj în plus pentru sportivi, pentru că se face un test gratuit de laborator, care îi poate ajuta să știe cum stau cu sănătatea (…) Având în vedere că acțiunea este organizată în cursul săptămânii, am încercat să fac lobby și cu cei de la Szimpla și cu Centrul de Transfuzii, să fie organizată o dată și într-o sâmbătă, pentru că ar fi mult mai mulți participanți, cu toate că în mod normal se primește o adeverință pentru locul de muncă, dar sunt locuri de muncă de unde nu se poate lipsi. Sper să fim măcar 20-25 de persoane de la noi din Asociație”, ne-a spus Csanád Birtalan, președintele Fitness Tribe Sfântu Gheorghe.

La acțiunea care va avea loc săptămâna viitoare sunt așteptați donatorii cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, care au peste 55 kg, nu suferă de boli cronice și nu au luat medicamente în ultimele două săptămâni. Înainte de a dona sânge, aceștia trebuie să fie odihniți, să consume atât în seara cât și în dimineața dinaintea donării mese sărace în grăsimi, multe lichide și să nu bea alcool cu 48 de ore înainte. Cei care au tensiunea arterială mică pot consuma și o cafea înainte de donare, anunță organizatorii campaniei.

Recoltarea de sânge va fi realizată de personalul specializat al Centrului de Transfuzie Sanguină Covasna.

Săptămâna trecută, Centrul Județean de Transfuzii Sanguine Covasna a lansat un apel în mediul online prin care transmitea că este nevoie urgentă de donatori din toate grupele sanguine (0, A, B, AB) întruncât față de aceeași perioadă a anului trecut cererea unităților medicale s-a dublat, iar Centrul nu mai face față numărului ridicat de solicitări.  

Articolul precedent#Alergarea6am Fitness Tribe – 60 de provocări duse la bun sfârșit
Articolul următorSepsi OSK a scos la vânzare biletele pentru meciul cu Craiova