În această dimineață, în jurul orei 08:15, polițiștii rutieri de la Poliția Orașului Întorsura Buzăului au intervenit în urma unui accident survenit pe DN 10, între localitățile Sita Buzăului și Zăbrătău.

În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, s-a constatat că un tânăr în vârstă de 19 ani, care conducea un autoturism pe DN 10, dinspre Brașov spre Buzău, la kilometrul 105 + 150m, în circumstanțe care urmează a fi determinate, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism care circula dinspre Buzău spre Brașov.

Alte două vehicule, o cisternă și o autoutilitară, aflate fiecare în spatele uneia dintre mașinile implicate în coliziune, au ajuns în șanțul de pe marginea drumului, în încercarea de a evita mașinile lovite.

În urma accidentului, tânărul de 19 ani, precum și alți doi bărbați, ambii șoferi în două din celelalte vehicule angrenate în eveniment, au primit asistență medicală și ulterior au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare.

Trei dintre cei patru conducători auto au putut fi supuși testării cu aparatul alcooltest, rezultatele indicând absența alcoolului în aerul expirat.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă, cu scopul de a clarifica toate circumstanțele legate de producerea accidentului rutier.

Momentan traficul la locul evenimentului se desfășoară alternativ, pe un singur sens, sub dirijarea polițiștilor.

Articolul precedentDestinația perfectă pentru o minivacanță de 1 Mai în România
Articolul următorScumpiri nesimțite în Săptămâna Patimilor: 3 felii de cozonac – 70 de lei