Conducerea clubului Sepsi OSK a ajuns la un acord cu antrenorul portarilor, Emilian Dolha, pentru rezilierea contractului. Despărţirea dintre cele două părţi s-a făcut pe cale amiabilă, la cererea antrenorului în vârstă de 40 de ani, anunţă marţi reprezentanţii echipei din Sfântu Gheorghe.
În cariera sa, fostul portar născut la Turda a evoluat pentru Gloria Bistrița, Olimpia Satu Mare, Rapid, Wisla Cracovia, Lech Poznan, Dinamo, FC Fakel Voronej, Universitatea Cluj și SCM Pitești.
Dolha are o vastă experiență la nivelul unor echipe cu nume importante din Liga 1, dar și din Polonia, unde a fost desemnat, la un moment dat, cel mai bun portar din campionat.