„Cu ajutorul tău multe inimi vor continua să bată. Donează sânge!”, este îndemnul Centrului de Transfuzii Sanguine Covasna care va organiza în data de 12 decembrie o nouă campanie de donare de sânge, în parteneriat cu Spitalul Orășenesc Întorsura Buzăului.
Acțiunea va avea loc între orele 08:00-12:00, și sunt așteptați donatorii cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, care au peste 55 kg, nu suferă de boli cronice și nu au luat medicamente în ultimele două săptămâni. Înainte de a dona, aceștia trebuie să fie odihniți, să consume atât în seara cât și în dimineața dinaintea donării mese sărace în grăsimi, multe lichide și să nu bea alcool cu 48 de ore înainte.
Pentru a confirma participarea la acțiune, donatorii sunt invitați să scrie „DA” într-un comentariu la postarea de pe pagina de Facebook a Centrului de Transfuzii Sanguine Covasna.
La începutul acestei săptămâni, peste 20 de pompieri au donat sânge la Centrele de Transfuzie Sanguină din Sfântu Gheorghe şi Întorsura Buzăului, în cadrul celei de a 4-a ediții a campaniei „Donează sânge! Salvează o viață! Fii erou!”.
O astfel de campanie va avea loc și în data de 5 decembrie, între orele 08:00 – 14:00, la cafeneaua Szimpla din Sfântu Gheorghe, după ce zilele trecute Centrul Județean de Transfuzii Sanguine Covasna a lansat un apel în mediul online prin care transmitea că este nevoie urgentă de donatori din toate grupele sanguine (0, A, B, AB) întruncât cererea unităților medicale s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut, iar Centrul nu mai face față numărului ridicat de solicitări.
La campania de săptămâna viitoare, „Be someone ‘s Hero! It’s in your Blood”, și-au anunțat participarea și membrii echipei Fitness Tribe.