De dragul sănătăţii publice, însă fără a cunoaște situația din teren, statul român îşi „omoară” de 5 ani de zile propriii fermieri, susține directorul Direcției Agricole Covasna, potrivit căruia respectarea prevederilor Ordinului Ministrului Sănătății nr.119/2014, referitoare la zootehnie, afectează grav activitatea fermelor.

Könczei Csaba susține că măsurile din actul normativ care reglementează, printre altele, distanţele dintre zonele locuite şi ferme, sunt imposibil de realizat întrucât majoritatea fermelor de animale se află în interiorul satelor, lângă gospodăriile oamenilor, iar cei care au conceput dispoziția nu știu în realitate cum arată o fermă. Acesta ne-a explicat că fermierilor li se impune să realizeze rampe ecologice pentru gunoi, însă nu li se eliberează și autorizaţiile de construcție.

„Distanțele sunt foarte mari. De exemplu, o fermă de vaci cu peste 6 capete ar trebui să fie la 500 metri de la ultima casă de locuit, ceea ce e imposibil de realizat. APIA, Direcțiile Agricole și bunele practici agricole cer ca fiecare fermier să aibă platformă de gunoi betonată lângă grajd. Fermierii, având în vedere că li s-a impus acest criteriu pentru a accesa subvenții, au început să ceară autorizații de construcție pentru acele platforme de gunoi însă nu li s-au acordat fiindcă nu respectau distanța de 500 de metri. Vă dați seama, cine a conceput acel ordin nu știa ce e în realitate în teren. În orice sat din această țară există grajd în fundul curții. Dacă are 6 animale sau sub 6 animale e ok, dar dacă are peste, așa cum se întâmplă în marea majoritate a fermelor din județul Covasna, în zona Bățani sau Baraolt, deja e o problemă. Li se impune să aibă platformă de gunoi și e și normal, ca să nu se scurgă deșeurile în pânza freatică, nu ar fi nicio problemă, să macereze gunoiul de grajd acolo, apoi să îl ducă pe câmp, e total ok din punct de vedere al practicilor agricole. Așa se face și în țările vest-europene, numai că arhitecții șefi din primării sau din consiliile județene nu au cum să elibereze autorizațiile de construcție fiindcă sunt legați de ordinul respectiv”, ne-a declarat șeful Direcției Agricole Covasna.

„De 5 ani ne luptăm cu morile de vânt!”

Könczei Csaba spune că prin respectarea prevederilor dispoziției ar însemna să fie desființate cel puțin două treimi din gospodăriile aflate pe teritoriul județului Covasna.

„Pur și simplu luptăm cu morile de vânt. Nici Ministerul Sănătății și nici Guvernele care s-au perindat în ultimii 5 ani nu au luat măsuri. Ministerul Agriculturii a făcut demersuri dar nu s-a schimbat nimic. E foarte mult, ar însemna să fie influențat totalmente stilul de creștere al animalelor din zona noastră, și presupun că și din toată zona Ardealului. Ar exista soluții, există și în Austria, Elveția sau Germania platforme de gunoi, se poate pune o prelată care să mai rețină acel miros. Soluții sunt dar noi suntem mai catolici decât Papa. Asta ar însemna să desființăm cel puțin două treimi din gospodăriile populației, începând de la Întorsura Buzăului și până la Baraolt, dacă nu mai mult”, a mai spus șeful Direcției Agricole Covasna.

Potrivit acestuia, la ora actuală în județul Covasna sunt înregistrați, în total, aproximativ 14.000 de fermieri.

Foto: Maszol.ro 

Articolul precedentAu început înscrierile pentru Festivalul Cârnaţilor de la Sfântu Gheorghe
Articolul următorO nouă premieră la Studio M: „Variations: No.1”