Sarcina principală a Consiliului Județean (CJ) Covasna este restabilirea sistemului de sănătate, la oraș și în mediul rural deopotrivă. Acestui scop servește programul de dezvoltare locală, finanțat din bugetul județului, program în cadrul căruia administrația publică județeană oferă oportunități, printre altele, pentru reabilitarea cabinetelor medicale din mediul rural și achiziționarea de echipamente moderne.

Președintele CJ Covasna, Tamás Sándor, și primarul comunei Ilieni, Fodor Imre, s-au întâlnit marți, la cabinetul medical de la Ilieni, cu liderul Colegiului Medicilor Covasna, medicul de familie Para János, cu care au purtat discuții pe marginea acestui subiect.

CJ Covasna a lansat programul pentru reabilitarea și modernizarea cabinetelor medicale în 2014, iar pe parcursul anilor, au profitat de această posibilitate 16 localități.

„În ultimii ani, am muncit foarte mult la modernizarea sistemului de sănătate din județ, la modernizarea Spitalului Județean de Urgență, dar și la modernizarea cabinetelor medicale din mediul rural. Începând din acest an, vom pune un accent mai mare pe dezvoltarea acestora din urmă. Prin programul nostru care vizează modernizarea localităților rurale, autoritățile locale din mediul rural care au în proprietate centre locale de sănătate pot solicita finanțare în valoare de 25 mii de lei, pentru achiziționarea de echipamente medicale necesare pentru îngrijirea de bază și pentru repararea clădirilor. Autoritățile locale trebuie să contribuie cu aceeași sumă de 25 mii lei ca cotă parte, astfel vor avea un buget de cel puțin 50 mii lei”, a subliniat președintele CJ Covasna.

El a mai adăugat că prin intermediul acestor investiții se dorește crearea de condiții moderne „care vor contribui la o ședere mai sigură și mai confortabilă pentru pacienți și medici deopotrivă”.

„Obiectivul nostru pe termen lung este să creștem numărul medicilor de familie din mediul rural, precum și calitatea serviciilor oferite de cabinetele medicale, reducând astfel și numărul cazurilor de urgență ajunse la spitalul județean, deoarece doar anul trecut la Unitatea de Primiri Urgențe al spitalului județean au fost înregistrate 37 mii de cazuri”, a precizat președintele CJ Covasna.

Liderul Colegiului Medicilor Covasna a declarat că, în opinia sa, proiectul este începutul unui proces îndelungat și că, prin aceste investiții se vor putea amenaja cabinete medicale moderne care vor fi atrăgătoare și pentru medicii tineri. Potrivit acestuia, fiecare localitate trebuie să profite de oportunitățile oferite de acest parteneriat.

„Scopul este dezvoltarea unui climat în care pacientul se simte mai bine atât în sala de consultații, cât și în sala de așteptare. La Ilieni, acordăm atenție, în primul rând, reabilitării sistemului de încălzire și a toaletelor,  înlocuirii ușilor și ferestrelor și, pe lângă asta, din banii primiți vom cumpăra un aparat de dezinfectare și un cântar pentru copii”, a declarat liderul Colegiului Medicilor Covasna, dr. Para János. 

În 2013, cabinetul medical din Dobolii de Jos a fost amenajat printr-o contribuție financiară comună, iar în urmă cu trei ani autoritățile locale din Ilieni au cumpărat clădirea care găzduiește în prezent cabinetul medical.

„Sarcina noastră este să asigurăm medicilor de familie echipamente de infrastructură, cu ajutorul cărora își vor putea desfășura activitatea cu echipamente moderne. CJ Covasna a recunoscut deficiențele din cadrul sistemului de sănătate și este un lucru bun că fac tot posibilul pentru a elimina aceste deficiențe. Suma ce poate fi obținută de la consiliul județean îi motivează autoritățile locale să muncească și să în considerare definirea unei strategii”, a subliniat primarul Fodor Imre.

În perioada următoare, CJ Covasna și Colegiul Medicilor Covasna vor transmite o scrisoare de informare medicilor de familie din mediul rural și primarilor din județ despre detaliile concursului de proiecte.

 

Articolul precedentStudent din Covasna prins de polițiștii brașoveni după ce a vandalizat 5 mașini
Articolul următorCleanup 1 Cariera Őrkő – acțiune de colectare a deșeurilor din Sfântu Gheorghe