Un număr de 90 de puieți de pomi fructiferi, din speciile măr, păr, prun, vișin și cais, au fost plantați luni în cadrul unei campanii pe care Primăria comunei Belin și Școala Gimnazială „Bölöni Farkas Sándor” o derulează cu sprijinul Fundației Amfiteatru din București.

Acțiunea „Pentru o comunitate mai verde” este parte a unui amplu proiect de „Dezvoltare locală integrată în comuna Belin”, demarat în urmă cu mai bine de un an, al cărui scop este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și marginalizare, creșterea calității vieții, valorificarea potențialului uman și dezvoltarea întregii comune din punct de vedere socio-economic.

„Vor participa elevii claselor V-VIII, alături de care plantăm copaci în spatele Primăriei Belin, avem acolo o gradină imensă. Acțiunea are loc luni, începând cu ora 10:00. Copacii sunt primiți din donații de la grădinăria din Ilieni și de la cea din Baraolt, iar Primăria Belin a cumpărat și ea 30 de puieți”, ne-au precizat organizatorii acțiunii.

Tot în cadrul proiectului, în acest an dispensarul medical al localității a fost dotat cu un aparat EKG, un defibrilator și un tensiometru de perete, aparatură de care pot beneficia gratuit aproximativ 600 de persoane, iar investiția s-a ridicat la circa 17.000 lei (cu TVA).

„Noi avem mai multe proiecte care vizează comunitățile defavorizate, iar Belin este una dintre comunitățile care au întrunit numărul necesar de persoane care se aflau în această situație. Sunt cuprinse mai multe măsuri pentru dezvoltarea comunității, măsuri de reabilitare a locuințelor, de consiliere juridică, planificare familială (…) Este singura localitate din județul Covasna inclusă în proiectul nostru”, ne-a declarat reprezentanta Fundației Amfiteatru, Ramona Dimache.

Pentru implementarea proiectului în localitatea Belin au fost alocate peste 18 milioane lei, sumă nerambursabilă, din care peste 15 milioane lei sunt asigurați de UE, iar peste 2,6 milioane sunt asigurați din bugetul de stat. Contribuția proprie a beneficiarului este de 101,382 lei.

Proiectul se va derula până în anul 2021.

Articolul precedentStația pentru biciclete din Sfântu Gheorghe, vandalizată din nou
Articolul următorAmenda vicepreședintelui CJ Covasna pentru Valea Uzului, anulată în instanță