49 de persoane confirmate cu noul coronavirus, și 17 suspecte se află internate la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe, informează conducerea unității medicale, care precizează că 3 persoane au fost declarate vindecate și externate, iar doi pacienți, unul suspect și altul pozitiv, au decedat.

Vineri, într-o videoconferință de presă, managerul spitalului, Andras-Nagy Robert a precizat că dintre cazurile testate pozitiv, 34 se află internate în secția Covid-19, o persoană este la secția de Terapie Intensivă, iar 14 pacienți au fost trasferați din Brașov, de la secțiile de Ortopedie și Chirurgie generală.

Acesta a precizat că printre cei 17 pacienți suspecți de Covid-19 se numără și un bebeluș de 11 luni care se simte bine, și pentru care sunt așteptate rezultatele probelor prelevate în vederea confirmării sau infirmării infecției cu noul coronavirus.

De asemenea, la secția de Terapie Intensivă sunt internate două persoane suspecte, dintre care una în stare critică, și o alta intubată, în stare foarte gravă.

„Avem în această perioadă 3 cazuri externate şi două decese. Unul dintre pacienții decedați este caz confirmat, este vorba despre un pacient în vârstă de 63 de ani venit din Braşov, operat mai demult cu fractură de col femural, operaţia s-a făcut în Braşov, cu implant de proteză, hepatită virală, insuficienţă renală cronică și pielonefrită cronică obstructivă. Pacientul acesta a avut și accident vascular cerebral ischemic și diabet zaharat de tip II. Decesul s-a produs în data de 23 aprilie, a fost testat pozitiv pentru coronavirus în Braşov. Pacientul a decedat la ATI, a fost intubat încă din 20 aprilie. Celălalt deces, tot la ATI s-a produs, este vorba despre un pacient în vârstă de 66 de ani considerat suspect, având în vedere că avea simptome caracteristice bolii Covid-19. A fost transferat cu suspiciune Covid din Târgu Secuiesc, avea AVC cu hemipareză stângă. Pe parcursul internării la Târgu Secuiesc a dezvoltat dispnee severă, febră 38 grade, somnolenţă, și edeme masive generalizate în organism. Transferul s-a decis în data de 23 aprilie, iar decesul s-a produs vineri la ora 06:00”, a precizat managerul spitalului, Andras-Nagy Robert.

Dacă testele vor confirma prezența noului coronavirus în cazul pacientului transferat din Târgu Secuiesc, numărul deceselor survenite în urma complicațiilor cauzate de coronavirus în județul Covasna va urca la 5.

Reamintim că primul deces provocat de coronavirus în județul Covasna a fost anunțat oficial în data de 31 martie, de Grupul de Comunicare Strategică, care preciza că este vorba despre o femeie de 77 ani, internată la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe în data de 18 martie, și testată pozitiv pentru Covid-19 în data de 28 martie. Femeia, care suferea și de mielită cervicală și tetraplegie, a decedat în data de 30 martie.

Alte două decese la pacienţi testaţi pozitiv pentru coronavirus au fost înregistrate în zilele de 6 şi 7 aprilie, fiind vorba despre un bărbat de 49 de ani care se afla internat la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe din data de 4 aprilie, cu stare generală alterată, și despre o femeie de 78 ani internată pe data de 6 aprilie cu insuficiență cardiacă si respiratorie acută.

Ultimul deces la o persoană testată pozitiv Covid-19 a fost anunțat în data de 21 aprilie, fiind vorba despre un pacient în vârstă de 62 de ani, care se afla internat la secţia de Terapie Intensivă, suferind de hipertensiune arterială, cu infarct miocardic în antecedente, și care a decedat în data de 19 aprilie.

 

Articolul precedentDosar penal pentru cruzime față de animale, după ce o persoană a aruncat o pungă cu pui de câine, majoritatea morţi, la gunoi
Articolul următorSalarii plătite 100% pentru angajații din spitale care au avut concedii medicale din cauza Covid-19