Poliţiştii au deschis dosar penal pentru cruzime faţă de animale, după ce joi, în jurul orei 15:00, un echipaj al ISU Covasna a fost solicitat să intervină pe strada Lăcrămioarei din Sfântu Gheorghe, unde dintr-un container semiîngropat se auzeau plânsete de animale.

Salvatorii au scos din interior o pungă în care se aflau 13 pui de câine, dintre care 8 morţi şi 5 vii, aceştia din urmă fiind preluaţi de o asociaţie canină din municipiu.

“La data de 23.04.2020, în jurul orelor 16:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe au fost sesizați prin apel 112, despre faptul că într-un tomberon de resturi menajere, situat pe strada Luceafărului, era aruncată o pungă din plastic în care se aflau mai mulţi căţei (…) Polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cruzime față de animale”, se arată într-un comunicat al IPJ Covasna.

Dacă va fi prins, cel care a aruncat puii de câine la gunoi riscă închisoare de la 3 luni la un an, sau amendă penală.

 

Articolul precedentJudeţul Covasna, sub COD GALBEN de vânt sâmbătă
Articolul următor49 de pacienți confirmați Covid-19, 17 suspecți și două decese. Ultimele date ale SJU Sfântu Gheorghe