În weekend, la Sfântu Gheorghe are loc a 4-a ediție a Festivalului Deliciilor Dulci. Organizatorii au definitivat programul celor 3 zile (9-11 septembrie), care va cuprinde programe interactive pentru copii, concerte şi activităţi de păstrare şi promovare a tradiţiilor din regiune, iar concursurile se vor desfășura în Piaţa Libertăţii şi în parcarea fostului Hotel Bodoc, anunță We Radio.

La ediția din acest an s-au înscris 13 echipe din județele Covasna, Harghita și Mureș, care vor concura sâmbătă pentru titlul de „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc”. Participanții vor avea de pregătit cozonaci secuiești după o rețetă tradițională. 

„Vor fi prezenți producători din Ciucani – Sânmartin, Cetățuia – Sânsimion, Miercurea Ciuc, Lupeni, Odorheiu Secuiesc, Sântionlunca, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Târgu Mureș și Valea Crișului. Președintele juriului va fi Farkas Ferenc, maestru cofetar din Sfântu Gheorghe cu o reputație de nivel internațional. Ceilalți membri ai juriului vor fi: Szőcs Ilona – administratoarea pensiunii Malomkert din Cernat, Bocskor István – administratorul Brutăriei Bocskor din Sânmartin, Jánossy Alíz, jurnalistă din Gheorgheni specializată în gastronomie, și Kabai János, director de producție la ELDI Brutăria SRL din Târgu Mureș. Membru de onoare în juriu va fi Veres István din Târgu Secuiesc, chef cu stea Michelin”, au transmis organizatorii.

Kürtőskalács lung de 15 metri

Tot sâmbătă, înaintea decernării premiilor „Kürtőskalács-ul Anului”, va fi preparat un kürtőskalács în lungime de 15 metri – cu un metru mai lung față de cel realizat în cadrul ediției din 2019.

Seara se va încheia cu concertele trupelor KáeR & Kapriccio (18:30) și 3 SUD EST (20:00).

Imaginaţia concurenţilor testată în cadrul concrusului „Kürtőskalács-ul regândit”

Duminică, în ultima zi a festivalului, imaginația concurenților va fi testată în cadrul concursului „Kürtőskalács-ul regândit”, care va începe la ora 12:00 și va fi coordonat de bucătarul-chef Veres István din Târgu Secuiesc, deţinătorul unei stele Michelin, iar

De la ora 17:00 va fi preparat și prezentat „Kürtőskalács-ul din Bazinul Carpatic”, un cozonac secuiesc uriaș, în lungime de 230 cm și cu un diametru de 45-80 cm, din care vor putea degusta toți cei prezenți.

Foto: WE RADIO

Articolul precedentHoroscop 9 septembrie. Zodia care primeşte o sumă importantă de bani ASTĂZI
Articolul următorPovestea celor peste 5.000 de pălării ale Reginei. De ce le purta Elisabeta a II-a o singură dată – FOTO