Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu este primul invitat din cadrul proiectului transcultural „ReCreAct – Note pe vorbe” care începe marți, 2 octombrie, la Sfântu Gheorghe.
Evenimentul, gândit de compozitoarea și cântăreața de muzică jazz Luiza Zan, împreună cu Radu Matei și sprijinit de ceainăria Tein din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, va aduna laolaltă oameni din diverse sectoare de interes civic, primul invitat fiind fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, fondatorul MagiCamp și cel care a pus la punct „rețeaua citostaticelor”.
„Politica, o expresie a voinței individuale pusă în slujba societății. Un miraj social al unei vieți mai bune. Implicarea de voie sau nevoie spre a salva speranța. O tristă realitate manipulată de neaveniți. Arta, o expresie a voinței individuale pusă în slujba societății. Un miraj social al unei vieți mai bune. Implicarea doar de voie spre a salva speranța. O altă realitate fără manipulare. Politică și artă! Expresii individuale ce slujesc membrii societății. Ambele unesc sau despart oamenii în mod radical. Urâtul și frumosul într-un singur concept destinat în a uni oameni în folosul oamenilor. Dezbinați de contextul actual e nevoie să ne apropiem de ambele, politică și artă ascultând și dezbătând opinii politice printre fragmente de artă destinate a uni oamenii. Realitatea e un act de voință în care suntem obligați să reacționăm la stimuli externi, să contribuim la actul creației unei idei și în final să acționăm pentru a o transforma în realitate. Pentru fiecare dintre noi totul începe cu o alegere!”, transmit organizatorii evenimentului.
Intrarea este liberă
Întâlnirea dintre fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu și public va fi moderată de Mihai Pop, membru al Platformei Ro100 Sfântu Gheorghe. Evenimentul va începe de la ora 19:00 și se va încheia cu o sesiune de 30 de minute de întrebări și răspunsuri.