Aproape 200 de persoane, copii și adulți, vor participa vineri, 5 octombrie, la un flashmob inedit ce se va desfășura în centrul municipiului Sfântu Gheorghe.

Aflat la prima ediție, evenimentul organizat de Clubul de Dans Blue Moon își propune să reunească prin dans peste 120 de elevi din 5 școli din județul Covasna, și aproape 60 de adulți și voluntari, de vârste, etnii și provenind din medii sociale diferite.

„Muzica se ascultă, dar muzica poate fi şi văzută, nu trebuie decât să dansăm pe ritmurile ei. Iar atunci când dansăm, devenim şi noi vizibili, odată cu muzica. Elevi şi adulţi din Sfântu Gheorghe, reuniţi în mai multe grupe de dans, se vor lăsa descoperiţi în toată diversitatea lor etnică, culturală, socială, umană.”, explică organizatorii.

Flashmob-ul „Împreună prin dans” se va desfășura, începând cu ora 17:00, în piața Libertății din municipiul Sfântu Gheorghe, iar cei prezenți se vor putea alătura mișcării.

„Timp de 10-15 minute vor fi două dansuri: unul de origine nord-americană, iar altul de origine sud-americană – un dans în perechi. Vrem să fim fericiți, vrem să fim lejeri, să ne bucurăm de viață și unii de ceilalți. Dorim să aducem toleranță prin interculturalitate, prin metode nonformale”, a declarat una dintre organizatoarele flashmob-ului, Marton Eniko.

Evenimentul se află la prima ediție, însă organizatorii intenționează pe viitor să organzieze și alte astfel de falshmob-uri.

Articolul precedentVlad Voiculescu, primul invitat în cadrul ReCreAct Sfântu Gheorghe
Articolul următorFederația Sanitas lansează concurs pentru logo-ul „Galei Sanitas”