„Curat e mai frumos. Natura și oamenii merită mai mult” este mesajul pe care operatorul regional de salubritate Tega SA îl transmite prin interemediul unui clip video de 15 secunde, postat pe Facebook, în care apar câțiva angajați care strâng grămezi de PET-uri, pungi de plastic și alte gunoaie rămase în urma oamenilor, după un weekend la iarbă verde.
Filmarea a fost făcută pe drumul care duce spre Șugaș Băi, într-o zonă amenajată pentru picnic, unde oamenii au la dispoziție tuburi din beton în care să depoziteze deșeurile, iar directorul societății de salubritate, Máthé László, spune că nu înțelege comportamentul persoanelor care aruncă gunoaiele lângă, sau în jurul spațiilor de depozitare a deșeurilor.
VIDEO ►
Atât natura cât și oamenii merită mai mult.Többet érdemel a természet, és az emberek is.
Publicată de TEGA RT – SA pe Luni, 26 august 2019
„Este drumul spre Șugaș Băi, după stația de taxare, pe dreapta, avem un punct unde oamenii care ies la iarbă verde la sfârșit de săptămână ar trebui să depoziteze deșeurile. Noi acolo curățăm și la începutul și la sfârșitul săptămânii, de două ori. Inele similare pentru depozitarea deșeurilor sunt dispuse și spre Vâlcele, avem 3 inele de acest gen, și la fel și spre Șugaș Băi, iar în zilele de luni și vineri curățăm zonele respective. Nu am ținut o evidență a cantitatății de deșeuri pe care le colectăm din zonele acelea, dar se vede pe filmare cum arată. Nu înțeleg cum gândește omul respectiv care lasă mizerie, pentru că eu zic că dacă merg într-un weekend acolo și am găsit curat, poate peste o săptămână tot acolo o să vreau să mă duc și să găsesc la fel de curat”, ne-a spus Máthé László.
Pe lângă sancțiunile prevăzute de Legea Picnicului, care pornesc de la 100 de lei în cazul persoanelor fizice, și pot ajunge chiar până la 5.000 lei, o Hotărâre a Consiliului Local din 2013 le dă posibilitatea autorităților locale să îi sancționeze pe cei care nu respectă mediul înconjurător cu amenzi cuprinse între 50 și 2.500 lei.
Poliția Locală Sfântu Gheorghe patrulează în zonele de picnic dinspre stațiunea Șugaș Băi și localitatea Vâlcele, pentru a-i descuraja pe cei care lasă gunoaie în urma lor, însă amenzile sunt mult prea blânde, spun autoritățile care de multe ori se văd nevoite să se limiteze la simple avertismente.
Până în luna august a acestui an au fost aplicate 6 sancțiuni în valoare totală de 900 lei