Un urs a fost observat joi după-masă, la baza pârtiei de schi din staţiunea Covasna, iar autorităţile au transmis mesaje RO-ALERT prin care îi avertizează pe locuitori să evite zona pe cât posibil, să nu se apropie de el şi să nu încerce să îl hrănească întrucât animalul este considerat periculos.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Covasna, Ionel Mănăilescu ne-a precizat că deocamdată nu s-a impus dislocarea unui echipaj în zonă pentru alungarea ursului.

„Acolo nu avem cum să intervenim pentru că este în habitatul lui. Aşteptăm să vedem ce ne transmite Direcţia Sanitar-Veterinară. Recomandarea este ca lumea să evite pârtia (…) Este vreme ploioasă şi posibil că nu e foarte multă lume în zonă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Covasna.

Potrivit acestuia, apelul a fost făcut de un locuitor, care a observat ursul cu ajutorul unui binoclu.

Imagine

Articolul precedentÎncă 4 angajaţi de la Spitalul din Târgu Secuiesc diagnosticaţi cu Covid-19
Articolul următor100% TU DECIZI! Nicolae Robu, primarul îndrăgostit de palmieri și papagali. Finanțări ilegale din dragoste de fotbal