Turul Ciclist al României sau Mica Buclă este cea mai importantă competiție ciclistă desfășurată pe teritoriul României. Aceasta este organizată de Federația Română de Ciclism și a ajuns la cea de a 52-a ediție.

Competiția este alcătuită din 5 etape, care se vor desfășura în perioada 11-15 septembrie 2019, în care s-au înscris peste 20 de echipe – aproximativ 120 de cicliști.

Iubitorii de ciclism pornesc din municipiul Cluj Napoca și ajung în zone simbol ale României – Sighișoara, Brașov, Piatra Arsă, cursa încheindu-se după cinci zile de pedalat în București.

Turul Ciclist al României tranzitează județul Covasna în data de 12 septembrie cu ocazia celei de-a doua etape care începe anul acesta la Brașov. Cei 177 de km de traseu vor trece prin mun. Târgu Secuiesc către jud. Vrancea, prin Parcul Natural Putna-Vrancea, și se vor încheia la Focșani, în Piața Unirii.

Pe raza județului Covasna se preconizează că cicliștii vor pedala pe traseul DN 11 – Chichiș (limita cu jud. Brașov) – Ozun – Moacșa – Tg. Secuiesc – Tinoasa – DN 2D – Ojdula – limita cu jud. Vrancea, în intervalul orar estimativ 12:25 – 14:25, timp în care circulația pe drumurile publice va fi temporar restricționată.

Restricționarea circulației pe drumurile publice se va face în mun. Târgu Secuiesc pe traseul E 574 dinspre Brașov – întrarea în Târgu Secuiesc – strada 1 Decembrie 1918 (Centura orașului) – str. Fabricii – str. Bem Jozsef – DN 11 spre Tinoasa – în intervalul estimativ 13:15 – 13:40, pentru traversarea caravanei.

Măsurile de ordine vor fi asigurate de lucrătorii de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna.

Articolul precedentJudețul Covasna, fără cazuri de rabie în ultimii 8 ani
Articolul următorFondurile pentru Casa Verde, epuizate în ziua demarării programului