Sâmbătă seară, polițiștii din Sfântu Gheorghe au fost solicitați să intervină pe o stradă din oraș, unde un tânăr fusese surprins în timp ce încerca sa sustragă o bicicletă, din scara unui bloc.

Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat un tânăr de 18 ani. Asupra lui, oamenii legii au găsit un instrument destinat tăierii de metale, cu care acesta încercase să distrugă sistemul de asigurare al bicicletei.

Tânărul a fost condus la sediul poliției pentru audieri, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că înainte cu câteva ore de a fi prins în flagrant, cel în cauză mai sustrăsese o altă bicicletă din scara altui bloc din oraș. Bunul a fost recuperat de polițiști și restituit persoanei vătămate, iar cercetările sunt continuate pentru a stabili întreaga activitate infracțională a celui în cauză.

O femeie de 42 de ani din Reci este și ea cercetată de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, aceasta fiind bănuită că în noaptea de 17 spre 18 mai a.c. a sustras o bicicletă din fața unui magazin din Reci.

Polițiștii le recomandă locuitorilor să apeleze numărul unic de urgență 112, atunci când sunt victime sau martori la săvârșirea unor infracțiuni ori alte fapte ilicite.

Articolul precedentVIDEO. Primarul Antal Árpád: „Votul nostru chiar contează”
Articolul următorJudeţul Covasna, sub media naţională privind prezenţa la vot