Un joc periculos s-a terminat la spital. Copil de 12 ani, electrocutat în Gara Târgu-Neamț

Ambulanță
Un incident grav a avut loc luni după-amiază în Gara Târgu-Neamț, unde un băiat în vârstă de aproximativ 12 ani a fost electrocutat după ce s-a urcat pe un vagon de tren aflat în stație.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț, alerta a fost dată în jurul orei 15:40, printr-un apel la numărul unic de urgență 112. Sesizarea indica faptul că doi copii se aflau pe un vagon staționat în zona gării.
La fața locului au intervenit echipaje ale Detașamentului de Pompieri Târgu-Neamț, Serviciului de Ambulanță Județean și Poliției.
Ajunși la locul incidentului, salvatorii au constatat că unul dintre minori suferise o electrocutare. Copilul prezenta arsuri pe o mare parte a corpului și a primit îngrijiri medicale de urgență înainte de a fi transportat la spital pentru tratament de specialitate.
Cel de-al doilea copil nu a fost rănit în urma incidentului.
Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. Specialiștii atrag atenția că apropierea de liniile electrificate și urcarea pe vagoanele de tren reprezintă activități extrem de periculoase, existând risc major de electrocutare chiar și fără contact direct cu firele de înaltă tensiune.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:26 - Cristian Mungiu trage un nou semnal de alarmă: „Caravana de film a devenit o necesitate, nu o excepție”
- 15:31 - Kremlinul acuză lipsa unui răspuns din partea României în scandalul dronei prăbușite la Galați
- 15:17 - Sorana Cîrstea, în centrul atenției după optimile de la Roland Garros. Mesajul primit de româncă înaintea sferturilor de finală
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News














