Sportiva covăsneană Maria Raluca Artene, finalistă la Campionatele Internaţionale de Înot din Bucureşti

Artene-Maria-Raluca
Asociaţia Club Sportiv (ACS) Ciprian Sfântu Gheorghe a participat, în perioada 9-12 mai, la Campionatele Internaționale de Înot ale României, eveniment organizat de către Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, la bazinul olimpic „Tolea Grințescu” al Clubului Sportiv Dinamo din București.
În cadrul acestei competiții au participat 361 de sportivi de la 64 de cluburi din România, Lituania, Slovacia, Georgia, Republica Moldova, Portugalia, Austria și Marea Britanie.
Competiția fost rezervată categoriilor de seniori (open) și juniori, având participanți cu categoria de vârstă cuprinsă între 14 – 17 ani / fete și 15 – 18 ani / băieți, juniori, 18 ani +/ fete și 19 ani +/băieți, seniori.
Clubul sportiv Ciprian Sfântu Gheorghe a fost reprezentat de Maria Raluca Artene (16 ani), care a obținut următoarele rezultate:
în proba 50m spate obține în finala A timpul 31”74, un nou record personal, locul VI la junioare și locul VIII la senioare/open, 31”96 fiind timpul din serii/calificări;
în proba 100m spate obține în finala B timpul 1’09”92, locul XIII, 1’09”00 fiind timpul din serii/calificări; - toate sunt încununarea muncii, a eforturilor constante și continue atât a sportivei cât și a antrenorului său.
„Mă declar mulțumit de evoluția sportivei mele, o încurajez în continuare și sunt mândru de ea. Este o realizare că am putut obține aceste rezultate în cadrul acestei competiții, unde am avut șansa de a concura alături de sportivi reuniți din opt țări. Toate momentele grele din timpul antrenamentelor și sacrificiile făcute, ne sunt răsplătite și ne putem întoarce acasă motivați și cu dorința de a munci și mai mult pentru a cuceri podiumul”, a declarat antrenorul senior Ciprian Grosu.
Citește și:
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News





_4f88515c25_a3b9209761.webp)





