Serviciul de Ajutor Maltez așteaptă votul publicului în cadrul programului Com’On Sfântu Gheorghe

Serviciul de Ajutor Maltez
Trei proiecte ale Serviciului de ajutor Maltez (SAM) din Sfântu Gheorghe așteaptă votul publicului în cadrul primei ediții a programului Com’On Sfântu Gheorghe.
Crearea unui spațiu comunitar pentru persoane fără adăpost, amenajarea unui loc de joacă pe terenul aflat în spatele Adăpostului de Noapte din cartierul Ciucului și înființarea unui „Locșor de citit”, care ar funcționa în timpul evenimentelor derulate în municipiul Sfântu Gheorghe, sunt cele trei inițiative înscrise de Serviciul de Ajutor Maltez.„Dorim să organizăm un program pentru comunitate, unde beneficiarii proiectului iși pot petrece timpul liber în folosul comunității. Un loc pentru persoanele fără adăpost, unde au posibilitatea de a se juca. De asemenea, dorim să înființăm un „Locșor de citit”, care ar funcționa în timpul evenimentelor precum Zilele Sfântu Gheorghe sau Ziua Copiilor. La fiecare eveniment în parte „Locșorul” ar fi aprovizionat cu cărți conform tematicii evenimentului respective. De exemplu, de Ziua Copiilor vor fi cărți cu basme, iar de Zilele Orașului, cărți cu legendele Sfântului Gheorghe și ale Balaurului, dar și alte cărți care tratează istoria orașului”, explică inițiatorii celor trei proiecte înscrise în programul Com’On Sfântu Gheorghe.Programul este derulat de Grupul PONT şi Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, care şi-au propus să încurajeze implicarea activă a tinerilor în viaţa comunităţii locale.„Știi că ești la un click să contribui la îmbunătățirea, înfrumusețarea unui om din mediul tău apropiat? Cu siguranță votul tău îl poți da în mai puțin de un minut, însă prin el TU poți ajuta ca inițiativele noastre să se realizeze cu brio.În program au fost înscrise peste 60 de proiecte şi iniţiative, iar pe baza votului publicului, 30 dintre acestea vor beneficia de finanțare de până la 2.500 de lei pentru implementate.Cei care doresc să sprijine cele trei inițiative ale Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe, postate pe pagina www.comonsepsi.ro, o pot face până pe data de 20 mai, accesând link-urile:
Spațiu comunitar pentru persoane fără adăpost: https://comonsepsi.ro/initiative/58
Recolorăm împreună: https://comonsepsi.ro/initiative/66
și Locșor de Citit: https://comonsepsi.ro/initiative/68
Fiecare persoană poate să voteze un număr maxim de 10 proiecte.
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






