Râul Negru a depășit cota de atenție în zona localității Reci. Nivelul Oltul este în creştere

inundații
Râul Negru a depășit cota de atenție în această dimineață cu aproximativ 15 cm în zona localității Reci, iar nivelul Râului Olt este în creştere în urma ploilor din ultimele ore, potrivit conduceriii Sisetmului de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna.
Directorul instituției, ing. Ioan Ilaș ne-a declarat că nivelul pârâului Vârghiș a scăzut sub cota de atenție, iar la ora actuală nu există pericol ca gospodăriile să fie inundate, însă este de aşteptat ca debitele apelor să crească în următoarea perioadă.„Apele au scăzut sub cota de atenție în toată zona, și pe pârâul Vârghiș, și pe pârâul Cormoș. Acum avem creșteri la Reci, acolo Râul Negru a depășit cota de atenție în dimineața aceasta cu vreo 10-15 cm peste, dar nu este o problemă, este între diguri. În partea de sus a județului, în zona Târgu Secuiesc, ieri am avut niște creșteri mai mari, fără a atinge cotele de atenție, dar a trecut, și de aceea acum la Reci se întâmplă ce se întâmplă pentru că s-au adunat toate apele în zona aceasta de jos. Toată situația a fost sub control, nu a fost nicio problemă, apa nu a iești din mersul ei normal. Oltul este în creștere, și la Micfalău s-ar putea să crească, acolo suntem aproape de cota de atenție (...) S-ar putea la sfârșitul săptămânii să mai vină un val”, ne-a precizat directorul SGA Covasna, ing. Ioan Ilaș.El a mai menționat că, în contextul în care judeţul Covasna se află sub cod portocaliu de inundaţii, autoritățile supraveghează toate cursurile de apă, printre care și Râul Olt, al cărui nivel este în creștere, fiind aproape să depășească cota de atenție.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:32 - Anca Alexandrescu: Eu sunt doar o voce care duce mai departe niste mesaje. Orice ați face, nu-mi închideți gura și nici Realitatea. Nu ne vom opri
- 22:27 - Realitatea Plus, lăsată din nou fără emisie timp de trei ore. George Simion acuză „pumnul în gură pus democrației și libertății presei”
- 21:56 - George Simion, reacție acidă după acuzațiile de dezinformare: ”Românii au văzut cine a intoxicat spațiul public”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News














