RATA ŞOMAJULUI S-A MENȚINUT LA 3,28%, ÎN LUNA DECEMBRIE

RATA ŞOMAJULUI S-A MENȚINUT LA 3,28%, ÎN LUNA DECEMBRIE
Cei mai mulți șomeri provin din mediul rural
Rata şomajului la nivel naţional, la finalul lunii decembrie 2024, s-a menținut la 3,28%, cât a fost și în noiembrie. Numărul total de şomeri din țară este de 261.348 de persoane, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Din totalul şomerilor înregistraţi, 58.124 au fost şomeri indemnizaţi şi 203.224 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 2.396 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 2.559 de persoane faţă de luna precedentă.
Cei mai mulți șomeri provin din mediul rural
Pe medii de rezidenţă, 69.889 şomeri provin din mediul urban şi 191.459 şomeri provin din mediul rural, potrivit Agerpres.
Numărul şomerilor femei la data de 31 decembrie 2024 era de 122.202 de persoane, iar numărul şomerilor bărbaţi era de 139.146 de persoane.
Cei mai mulţi şomeri aveau vârste cuprinse între 40 și 49 de ani (66.281), urmaţi de cei cu vârsta de peste 55 ani (58.904), la polul opus aflându-se persoanele între 25 - 29 de ani (14.792).
Referitor la structura şomajului după nivelul de educaţie, şomerii fără studii şi cei cu nivel de educaţie primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (31,55%). Şomerii cu nivel de educaţie gimnazial reprezintă 33,60% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,53 %.
Citește și:
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News





_4f88515c25_a3b9209761.webp)





