Actualitate· 2 min citire

Preşedintele PNL Covasna, Olimpiu Floroian, izolat la domiciliu

13 mar. 2020, 15:39
Actualizat: 13 mar. 2020, 15:39
Preşedintele PNL Covasna, Olimpiu Floroian, izolat la domiciliu

Preşedintele PNL Covasna, Olimpiu Floroian, izolat la domiciliu

Articol scris de Ardeleanu Ioana

El a precizat că nu a intrat în contact direct cu senatorul Vergil Chiţac, nu are simptome, iar măsura este una de prevenţie.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Covasna, Olimpiu Floroian, se află autoizolat la domicili, după ce a participat la şedinţa de luni a Biroului Politic Naţional al partidului, care a avut loc la Bucureşti.

Acesta a declarat că se află izolat împreună cu familia, într-o casă pe care o deţine la ieşirea din oraş.

„Eu am sunat autorităţile şi am anunţat, mi s-a spus ce trebuie să fac, am fost luat în evidenţă împreună cu familia, suntem autoizolaţi la o casă pe care o avem în apropierea oraşului şi trebuie să transmitem în fiecare dimineaţă şi seară cum ne simţim. În cazul în care vom avea simptome, atunci vom fi testaţi”, a declarat pentru Realitatea de Covasna, Olimpiu Floroian.

El a precizat că nu a intrat în contact direct cu senatorul Vergil Chiţac, nu are simptome, iar măsura este una de prevenţie.

„Nu sunt un apropiat al domnului senator care a fost testat pozitiv. Nu am dat mâna cu dânsul, nu am fost în apropierea dumnealui, sper să nu fie niciun fel de problemă”, a mai spus preşedintele PNL Covasna.

PNL şi Guvernul României au anunţat vineri că intră în carantină, după ce senatorul PNL Vergil Chitac a fost testat pozitiv cu coronavirus.

Vineri, Cancelaria Prefectului judeţului Covasna a anunţat că numărul covăsnenilor confirmaţi ca fiind infectaţi cu Coronavirus a crescut la 4.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, este vorba despre o tânără de 16 ani şi despre o femeie în vârstă de 77 ani, iar ambele au intrat în contact cu familia întoarsă în data de 8 martie din Trentino, Italia.

Într-un comunicat de presă, Prefectura Covasna informa că organele de cercetare penală ale Poliției Judiciare din cadrul IPJ Covasna au întocmit vineri dosare penale pe numele a două persoane din județul Covasna, pentru săvârșirea infracțiunii de “zădărnicirea combaterii bolilor”.

Numărul persoanelor izolate la domiciliu în judeţul Covasna s-a triplat în ultimele 24 de ore, ajungând de la 83 la 250 (ora 17:00). De asemenea, alte 5 persoane se află în carantină.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate