Pagubele provocate de urşi trebuie raportate la Primărie în maxim 24 de ore

urs
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe atrage atenția asupra obligativităţii unei declaraţii scrise a pagubelor provocate de urşi, pentru a putea fi acordate eventuale despăgubiri.
Declaraţia trebuie făcută la Biroului de Relaţii cu Publicul, Informații, Registratură al Primăriei Sfântu Gheorghe în maxim 24 de ore de la producerea incidentului. Notificările sunt necesare pentru compensarea materială a daunelor provocate și pentru eventuala îndepărtare a urșilor.Conform Hotărârii de Guvern 1679/2008, în toate cazurile de pagube provocate de animale sălbatice, sunt disponibile numai 24 de ore pentru a raporta daunele. Ca urmare a declaraţiilor făcute de persoanele păgubite, Primăria va acționa împreună cu instituțiile de resort pentru a compensa pagubele.
Atenţie în păduri!
Cu această ocazie, Primăria Sfântu Gheorghe atrage atenţia că urșii din pădurile din jurul oraşului pot intra și pe teritoriul zonelor locuite și locațiilor desemnate pentru picnicuri. Din acest motiv, cei care doresc să se ducă în excursie în aceste zone, trebuie să ia măsuri de precauție.Conform sfaturilor specialiştilor, nu se recomandă persoanelor să intre singure în păduri, și se recomandă să fie gălăgioși, pentru a evita intrarea în contact cu urșii.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:32 - Ninel Peia: Noii inchizitori de la CNA! Cum a redevenit cenzura bolșevico-nazistă „lege” în România progresistă!
- 11:58 - Mihail Neamțu și Lidia Vadim-Tudor (AUR) acuză CNA de cenzură după suspendarea emisiei Realitatea Plus: „România se îndepărtează periculos de principiile democratice”
- 11:26 - Revoltă la Trezoreria București. Angajații au declanșat un protest spontan după ce au văzut noile sporuri din Legea salarizării
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News














