OPERAȚIUNEA ”JUPITER” - PESTE 450 DE PERCHEZIȚII ÎN TOATĂ ȚARA

OPERAȚIUNEA ”JUPITER” - PESTE 450 DE PERCHEZIȚII ÎN TOATĂ ȚARA
Peste 450 de percheziții la nivel național, în dosare penale care vizează o gamă largă de infracțiuni economico-financiare și de criminalitate organizată.
Joi dimineață, autoritățile române desfășoară una dintre cele mai ample acțiuni judiciare din ultima perioadă, sub denumirea „Operațiunea Jupiter”. În cadrul acesteia, au loc peste 450 de percheziții la nivel național, în dosare penale care vizează o gamă largă de infracțiuni economico-financiare și de criminalitate organizată.
Potrivit anchetatorilor, se fac cercetări pentru infracțiuni precum înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, uz de fals, obținere ilegală de fonduri, abuz în serviciu, fals intelectual, încălcarea regimului drepturilor de autor, contrabandă și fals informatic.
”Astăzi, 5 iunie, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 455 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.
Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, uz de fals, obținere ilegală de fonduri, abuz în serviciu, fals intelectual, la regimul drepturilor de autor, contrabandă, fals informatic, prevăzute de Codul fiscal, contrafacere și spălarea banilor.
De asemenea, sunt investigate fapte de furt calificat, delapidare, privind regimul deșeurilor, distrugere, camătă, tăinuire, la Codul Silvic și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.
Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei în fiecare caz, Poliția Română va oferi informațiile ce pot fi făcute publice.” precizează IGPR.
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






