Euro se prăbușește și cade sub paritatea cu dolarul

Euro se prăbușește și cade sub paritatea cu dolarul
Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii 20 de ani
Euro se prăbușește. Moneda europeană a scăzut sub paritate față de dolar pentru prima dată în aproape două decenii, spun analiștii.
Inflația din Statele Unite ale Americii, care a ajuns la maximul ultimilor 40 de ani, a făcut ca dolarul să urce fulminant. Economiștii spun că un curs de schimb mai mic al monedei euro face ca bunurile importate să devină mai scumpe, ceea ce alimentează şi mai mult inflaţia. Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou record de 8,6% în luna iunie.
Moneda europeană a scăzut cu aproape 12% în acest an și a atins minimul ultimilor 20 de ani, în condițiile în care războiul din Ucraina a declanșat o criză energetică care a afectat perspectivele de creștere ale continentului, potrivit Reuters.
Banca Națională a României a afișat, miercuri, un curs de 4,94 lei pentru un euro și de 4,92 pentru un dolar american, dar cu o creștere mai rapidă a dolarului
La nivel mondial, analiștii spun că euro ar putea scădea și mai mult dacă va continua creșterea rapidă a prețurilor de consum din SUA va face ca investitorii să continue să parieze pe creșterile de rate din SUA. Euro a căzut sub paritate cu francul elvețian încă de luna trecută și are o evoluție asemănătoare și față de lira sterlină.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

