Chestionar HKA: „Sfântu Gheorghe - un oraș cum am dori să fie”

chestionar
Fundația pentru Comunitate Covasna (HKA) îi invită pe locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe să își exprime punctul de vedere cu privire la felul în care ar trebui să arate orașul în care locuiesc, prin intermediul unui chestionar online.
Participanții sunt întrebați, printre altele, ce și-ar dori să schimbe în cartierul, pe strada sau în jurul locuinței lor, dacă și-ar dori trotuare, iluminat public, circulație cu sens unic, sau mai multe locuri de parcare.De asemenea, cetățenilor li se solicită părerea despre necesitatea existenței spațiilor de joacă, a stațiilor pentru transportul public în comun, pistelor pentru biciclete în tot orașul, sau a unei piscine, iar la final aceștia sunt invitați să spună ce și-ar dori să schimbe în județul Covasna.
Chestionarul poate fi completat: AICI
Fundaţia Comunitară Covasna a fost înfiinţată în 2010 la iniţiativa mai multor întreprinzători locali şi lideri de organizaţii civile, care şi-au propus să creeze un fond de dezvoltare a comunităţii locale şi să investească resursele în domenii importante precum educaţie, sănătate, protecţia mediului, cultură, economie şi sport, introducând astfel o nouă formă de filantropie, a „donaţiilor responsabile”.În ultimii ani, Fundaţia a făcut investiţii în valoare de 83.000 de lei în spaţii publice, realizând, printre altele, mai multe suporturi pentru biciclete pe care le-a montat în vecinătatea magazinelor şi şcolilor, și a amplasat câteva mese de ping-pong, aparate de fitness şi panouri de baschet în diverse zone ale municipiului Sfântu Gheorghe.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

