Aproximativ 500 de elevi covăsneni vor fi premiați de Consiliul Județean Covasna

elevi_olimpici_premiati
Aproximativ 500 de elevi covăsneni care au obținut locurile I, II și III la etapele județene ale competițiilor școlare, precum și peste 200 de cadre didactice care s-au ocupat de pregătirea lor, vor fi premiați săptămâna viitoare de către Consiliul Județean (CJ) Covasna.
Președintele CJ Covasna, Tamás Sándor a declarat în cadrul conferinței lunare Info Județean că astfel se dorește stimularea elevilor care obţin rezultate foarte bune la învăţătură.„Pe 11 iunie vom avea la Târgu Secuiesc și la Sfântu Gheorghe premierea elevilor clasați pe locurile I, II și III la olimpiadele județene, dar și a profesorilor pregătitori. În buget am votat 228 de mii de lei, aproape 50.000 de euro, pentru acordarea acestor stimulente financiare pentru elevii care muncesc puțin mai mult și care obțin rezultate, dar și pentru profesorii care din timpul lor liber pregătesc acești elevi. Considerăm că trebuie sprijinită această formă de activitate intelectuală”, a declarat Tamás Sándor.Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna, la etapele județene ale competițiilor școlare din acest an, 173 de elevi au obținut locul I, 140 s-au clasat pe locul II iar 163 au obținut locul III.Din totalul elevilor premiați, 184 provin de la unitățile de învățământ din municipiul Sfântu Gheorghe.Pe lângă diplome și felicitări, aceștia vor primi premii în bani, sumele fiind cuprinse între 80 și 140 de lei de lei, excepție făcând elevii corurilor Mikó și Mikes care au obținut locul I la Olimpiada Națională Corală – faza județeană, din luna februarie a acestui an, și care vor primi câte un stimulent financiar în valoare de 500 lei.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










